13 sept. 2016 | 17:32

Oamenii de știință au înregistrat pentru prima oară o „conversație” între doi delfini

ACTUALITATE
Oamenii de știință au înregistrat pentru prima oară o

Pentru prima oară, oamenii de știință au înregistrat doi delfini din Marea Neagră, în timp ce aveau o „conversație”, ceva mai sofisticată decât ne-am aștepta de la niște animale.

Oamenii de știință știu de ani buni că delfinii au un limbaj foarte complex pe care îl folosesc pentru a comunica unii cu alții, dar noul studiu sugerează că pot chiar să folosească o formă adaptată de gramatică, pentru a influența sensul. Vyacheslav Ryabov, cel care a condus echipa de cercetători, a spus că asemănarea cu conversațiile umane e cât se poate de reală, potrivit The Telegraph.

Fiecare sunet pe care delfinii îl produc e diferit de precedentul, având o frecvență diferită. Prin urmare, cercetătorii sunt de părere că fiecare reprezintă un cuvânt sau un fonem, care are o semnificație în limbajul delfinilor. Momentul a fost înregistrat cu ajutorul unui hidrofon, dar experții ruși nu au putut deluși sensul schimbului de sunete dintre cei doi delfini.

Raportat la limbajul uman, delfinii ar fi alcătuit propoziții de aproximativ cinci cuvinte. Ceea ce e și mai fascinant e faptul că cele două exemplare păreau interesate de „conversație” și nu s-au întrerupt unul pe celălalt. Dacă, într-adevăr, lucrurile stau astfel, avem o confirmare a faptului că delfinii au un nivel de inteligență avansat și o formă de conștiință. Următorul pas ar fi traducerea „cuvintelor”, astfel încât să le înțelegem și noi.

Modul de comunicare nu e singurul lucru pe care oamenii și delfinii îl au în comun. În 2011, cercetătorii au descoperit că delfinii își prețuiesc prietenii și rudele apropiate într-un mod similar nouă, iar mai devreme anul acesta, oamenii de știință italieni au constatat că delfinii și balenele jelesc moartea celor apropiați.