Oamenii de știință au găsit o metodă prin care adulții ar putea învăța lucruri la fel de rapid precum copiii

Oamenii de știință au găsit o metodă prin care adulții ar putea învăța lucruri la fel de rapid precum copiii
12:00 16.10.2016

Dacă e un lucru pentru care invidiem copiii, acela ar fi ușurința cu care pot învăța lucruri.

Copiii (și tinerii) pot căpăta deprinderi mult mai rapid și mai ușor decât adulții. Plasticitatea creierului tânăr e o condiție necesară adaptării, până la urmă, pentru că atunci când suntem abia la începutul vieții suntem nevoiți să învățăm repede orice. Odată cu înaintarea în vârstă, această plasticitate e diminuată considerabil.

Cercetătorii și-au setat un scop ambițios: să găsească un mod prin care să redea plasticitatea neuronală în cazul oamenilor care au trecut de perioada adolescenței. Dacă le reușește planul, am putea să ajungem în punctul în care să putem învăța lucruri noi la maturitate, cu aceeași ușurință pe care ar avea-o un copil.

Într-unul dintre experimentele descrise de Richard Friedman pentru New York Times, oamenii de știință au descoperit că, dacă le administrează antidepresive cu valproat adulților fără cunoștințe muzicale avansate, aceștia pot învăța mai repede să identifice intensitățile muzicale, comparativ cu cei cărora nu li s-a administrat același „tratament”.

Experții au ales medicamentul respectiv pentru că suprimă o proteină care funcționează ca o „frână” în perioada de învățare optimă din copilărie, când cei mici pot învăța abilități noi cu ușurință mare. Aceștia au explicat că dacă rezultatele le sunt confirmate de studii ulterioare, ar putea fi creat un tratament special pentru redarea plasticității neuronale.

Studiul a fost făcut la scară mică, așa că e departe de a oferi o concluzie clară. Subiectul reprezintă o preocupare pentru mai mulți membri ai comunității științifice, iar unii dintre ei au apelat la experimente care implică stimulare electrică pentru a testa capacitatea acesteia de a reda neuroplasticitatea.

După cum scrie și Rebecca Boyle pentru Aeon, ideea are un potențial imens, chiar dacă momentan e în fază incipientă. Dincolo de faptul că oamenii maturi ar putea să învețe în continuare limbi străine sau alte lucruri care îi atrag, fără să depună eforturi ieșite din comun, implicațiile ar fi mai profunde pentru persoanele care suferă de diferite boli. Capacitatea de a reconstrui anumite structuri fizice ale creierului ne-ar putea scăpa de conexiunile „defecte” în favoarea unora noi, perfect funcționale.