Cercetătorii de la Universitatea din Maryland au reușit să înlăture culoarea și elementele chimice din lemn, făcându-l perfect transparent. Rezultatul e un material mai puternic și mai izolator decât sticla, precum și mai biodegradabil decât plasticul. 

Proiectul a fost publicat în revista Advanced Materials și a fost condus de Liangbing Hu. Experimentul a implicat fierberea lemnului în apă, precum și a hidroxidului de sodiu și a altor chimicale timp de două ore. Astfel, a fost înlăturată lignina, molecula responsabilă pentru culoarea lemnului. În continuare, echipa a turnat epoxizi peste lemn, ceea ce l-a făcut de cinci ori mai puternic, dar și mai puțin prietenos cu mediul.

Una dintre cele mai interesante proprietăți ale lemnului astfel obținut e că păstrează structura și canalele naturale, pe care le avea și atunci când era parte integrată dintr-un copac viu. Aceste micro-canale pot livra lumină într-un mod similar circulației nutrienților pe care o asigură. Materialele tradiționale fac ca lumina să se risipească, dar lemnul dezvoltat de echipa lui Hu o atrage, ceea ce sugerează că nu ar fi o idee rea să fie integrat în ferestre.

Lemn transparent

În afară de problema intimității generată de o casă construită din lemn transparent, ar mai fi și limitările legale de dimensiune, pe care echipa din Maryland nu a reușit încă să le rezolve. Totuși, dacă sunt depășite aceste minusuri, un astfel de material ar putea fi viitorul ferestrelor, materialelor de construcție și chiar și al pieselor de mobilier, înlocuind cu succes sticla și plasticul.

Aceasta nu e singura invenție cu planul ambițios de a modifica utilitatea lemnului. Oamenii de ştiinţă din Suedia au creat un lemn similar, pe care l-au numit „lemn alb”. Lemnul transparent a fost creat prin striparea ligninei, apoi substanța obținută a fost amestecată cu un polimer transparent, cunoscut sub numele de metacrilat de metil prepolimerizat (PMMA). Echipa a reuşit să modifice indicele de refracţie, în scopul de a obţine trecerea luminii de până la 85%, în timp ce încă mai păstrează structura obişnuită de lemn.