NutriRay3D îți va permite să vezi câte calorii are mâncarea cu ajutorul scanării laser

NutriRay3D îți va permite să vezi câte calorii are mâncarea cu ajutorul scanării laser
15:51 20.01.2016

Momentan, cei care vor să vadă câte calorii are friptura din fața lor pot folosi aplicații care utilizaează camera telefonului în tandem cu informațiile de pe Internet pentru a oferi utilizatorilor informațiile găsite. De data aceasta, o nouă metodă de a stabili numărul de calorii din mâncare este cu ajutorul laserului și a unei aplicații numite NutriRay3D.

Din păcate, aplicațiile disponibile până acum nu au fost precise de niciun fel. De obicei acestea nu recunoasc produsele din farfurie și de multe ori mâncarea trebuie căutată manual pe Internet, lucru pe care utilizatorii l-ar putea face bine mersi și manual stând în fața unui calculator.

NutriRay3D, pe de altă parte, încearcă să crească nivelul de precizie cu care se poate identifica numărul de calorii din mâncare mulțumită unei extensii fizice care se adaugă telefonului ce include un laser de înaltă precizie care face estimări convingătoare în privința caloriilor și ale altor valori nutriționale.

De exemplu, aplicația poate recunoaște 9.000 de tipuri de mâncare, și poate descrie conținutul nutrițional al mâncării cu o acuratețe ce variază între 87.5% și 91%. Aplicația îți scanează mâncarea și construiește o hartă 3D a suprafeței scanate iar în urma informației obținute îți va oferi toate detaliile nutriționale necesare.  Momentan echipa din spatele NutriRay3D a reușit să construiască un prototip funcțional iar acum are nevoie de crowdfunding pe Indiegogo ca să poată construi o aplicație funcțională pentru Android, Windows și iOS.

Din păcate, însă, prețul per produs este ridicat iar echipa de dezvoltatori încearcă să micșoreze aparatul încât să coste mai puțin și să se poată conecta la portul de încărcare al telefonului.

loading...