Nu vei mai putea transporta baterii litiu-ion în bagajul de cală din avion

Nu vei mai putea transporta baterii litiu-ion în bagajul de cală din avion
16:34 23.02.2016

Conform unei noi decizii, nu va mai fi permis transportul bateriilor litiu-ion în bagajele de cală din avion.

Organizația Internațională de Aviație Civilă (ICAO) din cadrul Națiunilor Unite a interzis transportul acumulatorilor de tip litiu-ion în bagajele de cală, în urma unor plângeri înaintate atât de producătorii de avioane, cât și de anumiți piloți. După cum scrie pe site-ul celor de la Reuters, acestea ar reprezenta un risc de incendiu, iar decizia organizației va intra în vigoare în data de 1 aprilie.

Decizia a fost luată de Consiliul ICAO, din care fac parte nu mai puțin de 36 de țări. Deși România nu face parte dintre cele 36, ea se va număra printre țările afectate de decizie din moment ce este membră ICAO. Bateriile de litiu au fost deja interzise de ceva vreme, iar decizia aceasta reprezintă o nouă încercare de a elimina potențiale pericole din timpul zborului. Decizia este valabila doar în cazul bagajelor de cală. În cazul în care o baterie litiu-ion de rezervă sau un dispozitiv care se folosește de o asemenea baterie se află în bagajul de mână, nu veți avea parte de nicio problemă.

Interdicția va fi valabilă până când vor fi create noi pachete rezistente la foc în care vor putea fi transportate asemenea baterii. Acestea ar urma să apară în anul 2018. Din câte se pare, un studiu al celor de la Boeing a descoperit că echipajele avioanelor nu beneficiază de suficiente resurse pentru a se lupta cu un foc cauzat de numeroase baterii litiu-ion.

loading...