Noul beta pentru ediția aniversară Windows 10 e remarcabil




Cei de la Microsoft se pregătesc să lanseze un update important pentru Windows 10, dar înainte de asta, respectiva versiune trece printr-un beta laborios.

Windows 10 are cea mai ridicată rată de adopție a oricărui sistem de operare Microsoft creat vreodată. Această realizare impresionantă se datorează calității produsului, dar mai ales campaniei agresive de promovare și obligare la upgrade pe care gigantul din Redmond a întreprins-o în ultimul an. Un alt rol important l-a avut realizarea unui sistem de operare care pare creat aproape de la zero ca un rezultat al feedback-ului de la utilizatori. Windows 10 nu doar repară tot ce a fost greșit cu Windows 8 sau 8.1, dar te și ajută să fii mai eficient și mai rapid între set foarte mare de privințe.

De lăudat este faptul că Microsoft nu s-a culcat pe o ureche în momentul în care a văzut că Windows 10 merge bine. Seturi de actualizări regulate cu funcții noi și remedieri de bug-uri au motivat și mai mulți utilizatori să facă tranziția la noul SO, atât gratuit, dar și contra cost.

Cei mai curajoși utilizatori de Windows 10 sunt cei care folosesc o versiune Insider Preview a sistemului de operare cu scopul de a experimenta funcțiile noi pe care ni le pregătește Microsoft, înaintea tuturor. Aceștia sunt aceiași utilizatori care vor să vadă cu ce va veni nou Windows 10 Anniversary Edition. Pentru că versiunea beta a noului SO este deja online, cei care sunt înscriși în setul de actualizări Fast Ring și-o pot instala.

Astfel, vor vedea la ce nivel a ajuns interacțiunea dintre sistemele cu Windows 10 și telefoanele cu Windows Phone și Android, prin intermediul celei mai noi versiuni de Cortana. Din momentul instalării, veți primi notificări dacă rămâneți fără baterie pe mobil, îl puteți localiza cu ușurință sau puteți partaja rapid trasee de navigație de pe unul pe altul. Accesul la shell-ul de Linux Bash a fost de asemenea integrat în acest update pentru utilizatorii avansați, iar aplicația universală Skype poate fi experimentată pentru prima oară. Suportul pentru Continuum și un Action Center mai bine pus la punct sunt doar câteva dintre particularitățile care promit să transforme Windows 10 Anniversary Edition într-un update pe care îl veți ține minte.

Alexandru Puiu
17:02 07.04.2016
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video