Motivele pentru care arătăm diferit în poze față de oglindă

În epoca selfie-urilor, e firesc să acordăm ceva mai multă atenție fotografiilor și să sesizăm că deseori nu prea cooperează cu oglinda.

Dacă ești o persoană preocupată măcar la un nivel minim de propria imagine, sigur ai trăit de multe ori acest scenariu: te pregătești să ieși în oraș, iar oglinda e foarte prietenoasă cu tine. Ți se pare că arăți impecabil, părul arată bine, hainele îți vin ca turnate, iar chipul îți radiază. Totuși, dacă te împinge păcatul să faci poze în ziua respectivă, fie că sunt selfie-uri sau nu, s-ar putea să ai un șoc neplăcut. Nu îți rămâne decât să te frămânți ore în șir încercând să elucidezi misterul adevăratei tale imagini. Arăți bine, precum îți spune oglinda, sau groaznic, precum ți-o arată pozele. Cei de la Gizmodo sintetizează într-un mod amuzant esența: ochii, creierul, oglinda și camera foto conspiră pentru a-ți sabota stima de sine. Dar să le luăm pe rând:

Am auzit de nenumărate ori faptul că orice cameră adaugă cinci kilograme. Acest efect particular se referă, în general, la televizor, și vine din efectul de distorsionare apărut în cazul televizoarelor vechi, care aveau curbură convexă. Totuși, lucrurile stau similar și în cazul camerelor foto. Majoritatea dintre ele au în dotare obiective capabile să ajusteze lățimea feței, cu scopul de a surprinde o imagine în perspectivă cu zoom redus sau de a focaliza pe un anumit punct, prin amplificarea zoom-ului. În ambele situații, obiectivul camerei îți poate modifica chipul. În acest articol, o persoană mult mai avizată decât noi explică precis cum.

Obiectivul de unghi larg surprinde, evident, imagini cu unghiuri foarte largi. Câmpul de vedere al unei fotografii de unghi larg este foarte extins, chiar mai extins decât câmpul de vedere al ochilor noştri. Obiectivele de acest tip creează un efect similar cu ochiul unui peşte (fisheye effect), în sensul că mijlocul imaginii este „umflat”, în timp ce marginile sunt întinse. Totuși, în aceste cazuri, efectul e destul de evident, așa că nu te poate induce în eroare atât de ușor.

Există şi un efect ceva mai subtil, numit distorsiune de unghi larg. Din moment ce câmpul de vedere e foarte larg, obiectele care sunt mai apropiate de obiectivul camerei vor părea mai mari, în timp ce obiectele mai îndepărtate vor fi foarte mici. Efectul reprezintă o iluzie a dimensiunii imaginii, atât în lăţime, cât şi în înălţime. Putem pune la socoteală și blițul, care ne face pe toți (aproape) să arătăm oribil.

Camerele foto ale telefoanelor, pe de altă parte, te pot face să arăți ceva mai bine. Așadar, oamenii care arată minunat pe Internet și nu atât de bine în realitate nu sunt neapărat vinovați pentru asta: poate pur și simplu au telefoane care le flatează trăsăturile și se pozează din unghiuri bune. Toată lumea știe că o fotografie făcută de jos te va face să pari mai înalt și mai suplu, de pildă.

La cât timp se udă semințele de roșii. Doar așa vei avea o recoltă bogată

Locul fascinant unde cerul se unește cu pământul. Se află în România, priveliștea te lasă fără cuvinte

Cât despre oglinzi, și ele au partea lor de vină, iar acum nu le punem la socoteală pe cele înșelătoare, din cabinele de probă ale magazinelor, „poluate” de lumini prost alese. Înfăţişarea cu care suntem obișnuiți, e, de fapt, opusă imaginii pe care ceilalţi o văd. Odată acceptată, se creează o inversare intuitivă, în sensul că nu ne deranjează ce vedem, dar se implementează o imagine de sine, care, intrinsec vorbind, este eronată. Mai este vorba și de asimetria normală a feței, care, în oglindă, nu te deranjează atât de tare, mai ales pentru că ești obișnuit cu ea. Kim Ayers a făcut un test, cu tabloul Monalisei, și a scris un mini-articol despre asta.

[readmore]

Mai există, pe undeva, și o problemă de perspectivă. Oamenii stau aproape de oglindă, dar văd o imagine integrală a corpului. Astfel este obţinută o perspectivă rezonabilă, dar unică: este perspectiva unei persoane care stă lângă tine, cu ochii mai apropiaţi de capul tău decât de picioare. De la distanța aceasta, nu arăți la fel cum arăți de la cinci metri, de exemplu.

Nu în ultimul rând, există și o dimensiune psihologică. La fel ca în cazul înregistrărilor care ne fac să ne detestăm vocea (deși așa sună în realitate, cu excepția cazurilor în care am fost surprinși de un dispozitiv cu anumite defecțiuni), ne-am construit atent percepția despre felul în care arătăm, în creier. Vrem să credem despre noi că arătăm bine, așa că modul în care ne privim în oglindă poate fi alterat de subiectivitate. Poate că observăm că avem un ochi mai mare decât altul sau o sprânceană mai arcuită (ceea ce e perfect natural), dar atenuăm efectul întorcând capul într-un unghi favorabil. Cât despre greutate, preferăm să credem că arătăm la fel de supli cum ne vedem în oglindă, dintr-un unghi și la o distanță care să ne avantajeze, nu cum ieșim în pozele spontane, în care nu suntem atenți la postură. Recomandăm și acest articol, pe aceeași temă.