Au obținut șase milioane de dolari din pornografie piratată

, 19 Dec, 13:48

Un grup de avocați au obținut câteva milioane de dolari dintr-o înșelătorie ce pleca de la distribuția ilegală de pornografie.

Există foarte multe site-uri online cu pornografie. Cele mai multe dintre ele sunt gratuite și, cu toate că nu dețin neapărat drepturi de autor pentru distribuția respectivului conținut, dacă un clip este raportat, acela este eliminat. În același timp însă, sunt cei care preferă să descarce pornografie de pe site-urile de torrent, gen The Pirate Bay. O parte dintre aceștia din urmă au căzut victime unor avocați ce și-au propus să se îmbogățească rapid și au reușit.

Rețeta prin intermediul căreia au ajuns să strângă 6 milioane de dolari este una destul de simplă, dar merită cu siguranță apreciată inovația din spate. La final au fost însă arestați și riscă o pedeapsă de câțiva ani petrecuți în închisoare. Totul a început cu achiziția legală a drepturilor de distribuție pentru câteva clipuri pornografice. După aceea, respectivele clipuri au fost postate pe The Pirate Bay. În acel context însă, Paul R. Hansmeier și John L. Steele au făcut tot posibilul ca publicarea online a clipurilor să nu poate fi asociată cu ei. La final, cei care descărcau respectivele clipuri erau identificați pe baza IP-ului folosit și ajungeau să primească acasă o scrisoare cât se poate de amenințătoare.

Cei care descărcau clipurile cu pricina aveau opțiunea să plătească pe loc 4000 de dolari pentru a evita un proces, în timp ce dacă ajungeau în fața unui tribunal, erau amenințați că riscă plata a aproximativ 150.000 de dolari. Având în vedere diferența, cei mai mulți au optat pentru cele 4000 de dolari. Dacă cineva refuza să plătească, aceștia băteau în retragere și renunțau, pentru ca cumva combinația să iasă la iveală și să riște să fie arestați.

Șase milioane de dolari mai târziu, se pare însă că avocații au fost prinși și au ajuns în fața unui judecător pentru acte de șantaj și alte 18 capete de acuzare ce include mai multe tipuri de fraudă.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
loading...
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail