17 nov. 2016 | 09:58

Microsoft se alătură Fundației Linux și va juca un rol important în sfera open-source

ACTUALITATE
Microsoft se alătură Fundației Linux și va juca un rol important în sfera open-source

Microsoft a făcut o serie de schimbări masive în ultima perioadă, când a început să treacă de statutul de ”compania care produce Windows”.

Aceștia au început să se reorienteze către soluțiile de productivitate de tip cloud și mobil, îndeosebi pentru companii. Mai mult, aceștia au început să ofere compatibilitate pentru aplicații pe mai multe platforme, trecând dincolo de Windows și mergând către Android și iOS. Poate cel mai important este că s-au făcut pași mari în direcția open-source, un lucru de neimaginat acum câțiva ani.

Unul dintre cei mai noi și poate cei mai importanți beneficiari ai apropierii Microsoft de open-source este Linux, care multă vreme a fost considerat un element negativ orientat împotriva dorinței Microsoft de a avea software propriu și închis.

Creatorii Windows oferă suport pentru platforma Linux, iar începând de acum, aceștia fac parte și din Fundația Linux, ca membru de platină.

Suportul oferit de către gigantul din Redmond pentru Linux nu este foarte robust la capitolul unelte de productivitate, având în vedere că Office 365 încă nu este disponibil pentru platforma open-source. Microsoft s-a orientat mai degrabă către dezvoltatorii și organizațiile ce folosesc Linux. Un exemplu este crearea unui sub-sistem Linux în Windows 10, acesta fiind dezvăluit oficial la evenimentul Microsoft Build 2016.

Prin participarea la Fundația Linux, producătorii Windows speră să poată înlătura o parte din scepticismul apărut odată cu oferirea de susținere pentru Linux. Jim Zemlin, directorul executiv al Fundației, spune că ”Microsoft poate să colaboreze mai bine cu comunitatea open-source pentru a oferi experiențe mobile și de cloud pentru mai multe persoane.” E foarte probabil ca integrarea mai puternică în comunitate să demonstreze angajamentul Microsoft pentru open-source, arată digitaltrends.com.

Compania recunoaște importanța soluțiilor open-source în general, dar și a soluțiilor Linux, în particular. Momentan, nu putem decât să afirmăm că a fi un fan al Microsoft nu mai înseamnă că ești anti-Linux.