Microsoft își lansează cel mai popular joc pe iPhone și Android

Microsoft își lansează cel mai popular joc pe iPhone și Android

Cei de la Microsoft au devenit foarte flexibili în ultimii ani când vine vorba de portarea celor mai populare aplicații ale lor pe iOS și Android, dar nu se aștepta nimeni ca Solitaire să beneficieze de aceeași soartă.

Fără să existe vreun zvon pe marginea acestui subiect sau Microsoft să fi făcut vreun anunț prealabil, gigantul din Redmond a decis aducerea popularului Solitaire pe iOS și Android. Solitaire a fost una dintre componentele constante din Windows de foarte mulți ani. Acesta a fost inclus într-o formă sau alte de peste 25 de ani în sistemele de operare ale companiei fondate de Bill Gates. În toată această perioadă, deși au existat foarte multe clone, jocul original nu a existat decât pe sisteme cu Windows.

Din motive nu foarte evidente, Microsoft a decis să facă un gest caritabil pentru fanii jocului de cărți și să-l ofere de acum înainte, gratuit, utilizatorilor de iDevice-uri și Androide. Practic, indiferent dacă aveți un iPhone, iPad, smartphone sau tabletă cu Android, din acest moment, vă puteți instala creația Microsoft.

Merită lăudat faptul că, în acest set particular de circumstanțe, vorbim de Microsoft Solitaire Collection, nu de banalul Solitaire. Distincția este foarte importantă pentru fani, din pricina faptului că aceasta este practic o colecție de jocuri Solitaire, complet gratuit și semnificativ mai arătoasă, ce a fost introdusă în Windows 8 și, ulterior, în Windows 10. 

Lansarea a fost însoțită de câteva statistici interesante. Printre acestea se numără faptul că, aparent, peste 119 milione de oameni s-au jucat Microsoft Solitaire Collection pe Windows 8 și Windows 10. Acesta include Spider, FreeCell, Klondike, Tripeaks și Pyramid. Fără plata vreo unei taxe, jucătorii vor putea participa la provocări zilnice, iar această versiune va avea suport pentru Xbox Live, pentru a intra în competiție cu prietenii.

Opțional, puteți plăti 2 dolari pe lună pentru Solitaire Collection Premium Edition și veți scăpa de reclame. În plus, veți beneficia de un număr dublu de monezi atunci când câștigați. Pentru a descărca jocurile, folosiți aceste link-uri, în funcție de platforma pe care o folosiți, App Store și Google Play Store.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Sursa: Ubergizmo