Startupul românesc cumpărat de Facebook cu 500 de milioane de dolari a fost închis

Startupul românesc cumpărat de Facebook cu 500 de milioane de dolari a fost închis

În iulie 2014, Facebook cumpăra, cu 500 de milioane de dolari, LiveRail, un startup românesc cofondat de Andrei Dunca și Sergiu Biriș. Compani românească se ocupa de servirea reclamelor video, dar se pare că rețeaua socială nu e mulțumită de cum au decurs lucrurile după achiziție.

La nici doi ani după ce toată presa a scris despre succesul răsunător al LiveRail, aflăm că Facebook va închide de tot compania.

Decizia nu este tocmai o surpriză, având  în vedere că rețeaua socială a făcut, în ultimele câteva luni, restructurări în cadrul LiveRail.

”Compania a fost fondată încă de când Youtube experimenta cu reclamele pentru video. LiveRail și-a propus să creeze o tehnologie prin care publisherii să poată introduce foarte rapid reclame pe conținutul lor video. La momentul acela nu exista o astfel de tehnologie, era un pionier pe această piață. În timp, echipa s-a adapatat și și-a îmbunătățit atât tehnologia, cât și modelul de business, bătându-se direct la număr de afișări cu Google, sau alți giganți”, spunea Biriș despre companie, în momentul vânzării.

„Advertisingul video era foarte-foarte la început. Inițial, bugetele de publicitate mergeau către bannere și reclame clasice. În timp, zona de video s-a dezvoltat mult mai tare și putem vedea că tot mai multe bugete merg spre zona asta, e o zonă foarte fierbinte”, a mai spus atunci Biriș.

LiveRail devenise principalul furnizor de reclame video pe Internet pe piaţa din SUA, depăşind competitorul AOL şi atingând o audienţă de 187,8 milioane de utilizatori care au vizionat reclamele furnizate prin sistemul companiei.

În luna aprilie a acestui an, directorul pentru publicitate al Facebook, Brian Boland, a recunoscut că integrarea tehnologiei LiveRail „a durat peste aşteptări“. El a explicat că frauda cu publicitate şi problemele de vizualizare au deraiat LiveRail de la cursul normal. O sursă citată de Wall Street Journal a declarat că brandul LiveRail nu va dispărea, întrucât Facebook ar putea decide să construiască noi produse pentru publicitatea video.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI