LG 55UH668V e un smart TV 4K potrivit în orice sufragerie [REVIEW]

, 22 Iun, 15:13

Modelele TV 4K au început să aibă prețuri din ce în ce mai bune, dar de multe ori televizoarele cu rezoluții mari și prețuri mici fac rabat de la calitate și vin cu minusuri considerabile. Cei de la LG au găsit o cale de mijloc excelentă, cu modelul LG 55UH668V, care aduce calitate bună, funcții de ultimă generație și rezoluție mare la un preț decent. 

A devenit deja clar că această parte de televiozoare 4K nu este un miraj, cum s-a întâmplat cu cele 3D, care au împânzit piața acum câțiva ani și care au lăsat pe mulți cu un gust amar. E adevărat, deocamdată, conținutul UHD 4K nu se găsește chiar ”pe toate gardurile” și că multe canale de televiziune din România nu transmit încă nici măcar la rezoluție full HD. Cu toate acestea, studiourile și companiile media fac eforturi considerabile și susținute pentru a aduce divertisment la acest nou standard.

Așadar, având în vedere că un telefon nu se schimbă la fel de des ca un smartphone, ci reprezintă o investiție pe termen lung, cei care au de gând să cumpere un TV în zilele noastre ar face o alegere inspirată să se îndrepte către un model care este pregătit atât pentru conținutul actual, cât și pentru conținutul de peste câțiva ani.

În contextul acesta, noi am testat modelul LG 55UH668V, model proaspăt lansat pe piața din România care face parte din gama mid-range a sud-coreenilor. Un model ceva mai mic, cu diagonașă de 43 de inch, este disponibil la numai 3.000 lei, aici.

LG UH668V (9)

Introducere LG 55UH668V

Înainte de a detalia experiența noastră cu acest televizor LG, să vorbim puțin despre specificațiile sale. LG 55UH668V are un ecran cu diagonală de 55 inch, adică 139 centimetri. Panoul este de tip IPS, lucru care garantează unghiuri mari de vizibilitate, iar rezoluția, după cum am spus și mai devreme, este 4K, adică 3840 x 2160 pixeli. La capitolul tehnologii integrate menționăm HDR PRO, Local Dimming, 4K Upscaler și difuzoarele harman/kardon integrate. Pe partea de conectică, avem trei porturi HDMI, două porturi USB, un port optic, un port component, un port pentru căști și un slot CI. Acest televizor 4K se poate conecta la Internet fie prin WiFi, fie prin cablu de rețea, iar sistemul de operare care îl face inteligent este WebOS, ajuns la versiunea 3.0.

Cam atât cu datele seci, să trecem la informațiile cu adevărat importante. Începem cu…

LG 55UH668V – Calitatea imaginii și tehnologiile de redare

După cum spuneam și mai devreme, modelul testat de noi are un panou IPS cu diagonală de 139 de centimetri. Nu este un televizor enorm, dar este suficient de mare încât să poată fi integrat și în sufrageriile mai mari, la fel de bine ca și în cele ceva mai mici. Panoul IPS are ca principal avantaj unghiurile largi de vizualizare, iar asta am sesizat din primul moment în cazul LG 55UH668V, deoarece stăteam în lateralul lui când l-am aprins pentru prima dată. Cei cu familii numeroase sau care au obiceiul de a invita prietenii la meci sau la film trebuie să țină cont de acest aspect, pentru că nu toată lumea va avea norocul de a sta fix în fața televizorului.

Contrastul este puternic, iar luminozitatea maximă poate fi orbitoare în întuneric, însemnând că, oricât de luminoasă ar fi sufrageria în care plănuiți să îl țineți, nu veți avea probleme să vedeți la TV în timpul zilei. La asta ajută considerabil și tehnologia True Black Panel. LG a montat două straturi antireflexie pe modelul LG 55UH668V, așa încât lumina ambientală să nu fie o problemă.

LG UH668V (10)

Mi-au plăcut mult culorile redate de panoul 4K integrat. Spre deosebire de alți producători, cei de la LG pun mult accent pe redarea cât mai fidelă a culorilor, iar asta se traduce prin nuanțe naturale și plăcute; alte televizoare simți că îți ard retina cu paletele lor de culori sintetice și accentuate artificial. Există și un mod care ”aprinde” puțin nuanțele de pe ecran, dar nu am simțit nevoia de a-l activa. Pentru a ajunge la această performanță, TV-ul LG 55UH668V integrează tehnologia Color Prime Plus, care presupune folosirea unui sistem de iluminare creat cu o substanță pe bază de fosfor, dar și folosirea unui filtru de culoare îmbunătățit. Mai mult, procesarea se face pe 10 biți, nu pe 8, ca la alte TV-uri, ceea ce înseemnă că panoul poate reda mai multe culori, iar trecerile de la o nuanță la alta sunt line și naturale, nu butucănoasă și întreruptă.

Legat de redarea fidelă a imaginilor, trebuie să vă vorbesc puțin despre tehnologia HDR integrată de sud-coreeni pe acest model. Cei dintre voi care sunt familiarizați cu termenul HDR (High Dinamic Range) din fotografie vor ști exact la ce să se aștepte când vor aprinde un televizor din gama 2016 a LG. Practic, această tehnologie minimizează pierderea de luminozitate care apare atunci când aparatul surprinde o anumită imagine – contrastul e mai mic decât îl vede ochiul, iar umbrele nu mai sunt la fel de accentuate pe display cum le-ai înregistrat tu pe retină. Aici apare tehnologia HDR care, cel puțin pe televizoare, ajustează luminozitatea și culorile pentru a transmite imaginile cât mai natural cu putință.

La HDR, discuția este destul de lungă. Este importat de menționat că, în industrie, există două standarde: Dolby Vision și HDR10. Dolby Vision scanează dinamic fiecare scenă dintr-un clip pentru a produce efectul HDR, iar HDR10 scanează doar prima scenă și aplică aceleași setări de luminozitate și contrast peste tot clipul. Evident, tehnologia Dolby Vision este superioară și a fost deja adoptată de mai mulți producători de conținut. LG este singurul brand de TV ce suporta ambele standarde pe modelele premium OLED si Super UHD, dar acest model suporta HDR10 ca si restul producatorilor de TV oferind suport pentru clipurile HDR

LG UH668V (6)

Tot la capitolul HDR merită menționat faptul că, pentru a profita la maximum de această tehnologie, va trebui să vizionați clipuri filmate special în acest format. Am reușit să văd câteva filmulețe și am rămas… mască. E un efect greu de arătat în fotografiile făcute acestui televizor 4K, dar e ca și cum ai privi printr-o fereastră. Naturalețea umbrelor și a culorilor este remarcabilă și vă sfătuiesc să faceți un drum până într-un showroom pentru a vedea diferențele între imaginea de pe un TV obișnuit și imaginile HDR redate pe un televizor care înglobează această tehnologie. Chiar și clipurile obișnuite pot beneficia, măcar parțial, de efectul HDR, deoarece LG UH668V beneficiază de un mod de imagine special care, prin câteva trucuri software, pune un fel de filtru peste imagini.

Legat de rezoluția 4K, nu sunt foarte multe de spus. În primul rând, cei care vor să achiziționeze un TV cu diagonală de peste un metru mai bine s-ar îndrepta către un model UHD decât către unul full HD. Totul se rezumă la numărul de pixeli per inch – cu cât mai mare este suprafața ecranului, cu atât mai „întinși” vor fi pixelii, iar imaginea își va pierde din claritate.

Pe modelul testat de noi, atât clipurile filmate nativ la rezoluție 4K, cât și cele full HD se văd impecabil. Upscaler-ul nu doar mărește imaginile full HD, ci le scanează și completează unde există ”informații” lipsă, practic creând pixeli noi în loc să îi întindă pe cei existenți. Nu trebuie să vă faceți griji nici în ceea ce privește conținutul 4K, pentru că veți găsi din ce în ce mai mult. În primul rând, Netflix oferă numeroase producții la această rezoluție, iar Youtube este plin de astfel de imagini. Mai mult, și pe Film Box Extra găsiți conținut 4K, iar multe case de producție, precum 20th Century Fox sau Warner Bros., au și filme 4K și HDR.

LG 55UH668V – WebOS 3.0 și experiența de utilizare

Cu toate că dețin un televizor cu Android, râvnesc după un model cu WebOS încă de când am văzut prima iterație a acestui sistem de operare. Ajuns acum la versiunea 3.0, WebOS rămâne, în opinia mea și a altor experți din întreaga lume, cel mai bine construit sistem de operare pentru televizoare. Acest lucru este evident încă din prima clipă în care deschizi TV-ul și nu contează dacă ați mai interacționat vreodată cu un smart TV sau dacă v-ați mai jucat cu WebOS până acum. Sistemul este foarte intuitiv și ușor de controlat cu ajutorul telecomenzii Magic Remote ,care înglobează aceleași tehnologii ca un joystick de Nintendo Wii. Cursorul are o acuratețe foarte mare și accesezi ușor orice aplicație sau setare.

Sistemul în sine este incredibil de rapid și aș putea compara performanțele cu cele ale unui smartphone de ultimă generație. Trecerea de la o aplicație la alta se face foarte rapid și nu există timpi morți în browsing, în redarea conținutului sau în folosirea generală a funcțiilor smart.

Există și câteva funcționalități foarte interesante integrate în WebOS 3.0. De exemplu, ai un mod, numit Multi-View care îți permite să afișezi simultan imagini din două surse diferite. De exemplu, dacă vrei să urmărești un film pe Bluray disc, dar în același timp ești curios de ce se întâmplă în timpul unui meci difuzat prin cablu, le poți urmări simultan, într-un mod similar funcțiilor PiP.

LG UH668V (8)

O altă funcționalitate este Magic Zoom, care îți permite, prin intermediul unei lupe virtuale, să mărești în timp real orice zonă a ecranului. De exemplu, dacă te cerți cu prietenii pe tema unui fault din timpul unui meci, la reluarea fazei vei putea pune lupa pe zona cu pricina, ca să vezi dacă jucătorul a fost sau nu tras de tricou. Apropo de fotbal, acest model integrează și un mod Sport, care scoate verdele gazonului în evidență și oferă o experiență mai plăcută în timpul vizionării meciurilor.

Tot mulțumită WebOS 3.0, vei putea reda cu ușurință conținutul de pe TV sau laptop direct pe ecran, fără să te chinui cu cabluri sau conexiuni greu de setat. În plus, poți transforma telefonul într-un Magic Remote, în cazul în care nu îți găsești telecomanda, sau nu vrei să te ridici să o iei din partea cealaltă a camerei.

Videoplayerul integrat își face treaba foarte bine, fiind intuitiv și recunoscând toate formatele populare de clipuri video, iar cel de muzică oferă o experiență foarte plăcută, practic te poți bucura de toate melodiile preferate fără să te chinui.

LG UH668V (13)

LG 55UH668V – Sunet 

Și, dacă tot a venit vorba despre sunet, țin să reamintesc difuzoarele create în parteneriat cu harman/kardon. Difuzoarele de 20W sunt mai mult decât suficiente pentru o sufragerie și le poți folosi fără probleme și dacă vrei să dai o petrecere. Există mai multe moduri de sunet, dar Smart Sound Mode te salvează de chinul de a schimba mereu între ele, deoarece identifică automat tipul de conținut pe care îl urmărești, pentru a oferi cea mai bună experiență.

Cu toate că iese doar pe două canale, sunetul te învăluie asemeni unui sistem surround, eliminând nevoia achiziționării unui sistem 5.1 sau a unui soundbar. Chiar și la volum mare, nu am sesizat distorsionări ale sunetelor, iar claritatea notelor înalte și puterea celor joase este de apreciat, mai ales că vorbim despre difuzoare integrate în carcasa subțire a unui televizor. Oricum, este un model care îți poate transforma casa fie în cinema, fie în stadion, fie în sală de concerte.

Mai mult, LG 55UH668V dispune și de tehnologia Magic Sound Tuning care, împreună cu telecomanda Magic Remote, îi permite utilizatorului să definească zona ”lovită” de sunet. Mai exact, în loc ca sunetul să se împrăștie în toata camera, acesta este reglat automat în funcție de spațiul în care stă televizorul.

LG UH668V (1)

LG 55UH668V – Concluzie

Modelul mid-range testat de noi a fost suprinzător de dotat pentru prețul său. Vorbim despre un TV de ultimă generație, cu multe caracteristici premium, care costă numai 5.000 lei. E aproape imposibil de găsit ceva cu un raport specificații/calitate/preț mai bun, iar tehnologii precum HDR sau WebOS sunt plusuri considerabile pentru acest dispozitiv. Nu am vorbit deloc despre design, deoarece nu este unul dintre punctele forte ale televizorului, deși arată, oricum, foarte bine. Are un aspect clasic, nici prea subțire, dar nici prea gros.

Cel mai important, dincolo de raportul calitate-preț foarte bun, cum am spus mai sus, mi se pare faptul că acest televizor 4K este potrivit în orice sufragerie și își va face treaba cu brio și peste câțiva ani.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
loading...
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail