Leonardo DiCaprio a primit Oscarul: cum a reacționat internetul

Leonardo DiCaprio a primit Oscarul: cum a reacționat internetul

Leonardo DiCaprio a primit premiul Oscar pentru cel mai bun actor. Premiile Oscar 2016 se află la cea de-a 88-a gală de decernare a acestor distincţii, care a avut loc la Los Angeles. Așa cum era de așteptat, internetul a reacționat pe măsură.

Discursul lui Leonardo DiCaprio din postura de câștigător al unui premiu Oscar, în sfârșit, este memorabil, probabil cu atât mai mult cu cât vine după șase nominalizări nefinalizate într-un premiu. Acesta a zis că: ”Schimbarea climatică e reală, se întâmplă acum, este cea mai mare amenințare la adresa întregii omeniri și trebuie să lucrăm împreună pentru a o stopa. Trebuie să susținem liderii din jurul lumii care nu vorbesc pentru marele corporații, pentru marii poluatori, ci pentru întreaga omenire, pentru triburile din jurul lumii, pentru miliardele de oameni lipsiți de privilegii care vor fi cei mai afectați de asta, pentru copiii copiilor noștri și pentru toți cei ale căror voci au fost sufocate de politicile lăcomiei”.

OSCAR 2016: Leonardo DiCaprio, premiul pentru cel mai bun acto…Era și cazul. S-a zis cu mitul băiatului care nu ia niciodată Oscarul binemeritat… http://goo.gl/CEpXh3

Posted by playtech.ro on Sunday, February 28, 2016

 

La aceeași categorie au fost nominalizați Bryan Cranston – Trumbo, Matt Damon – The Martian, Michael Fassbender – Steve Jobs, Eddie Redmayne – The Danish Girl. Leonardo DiCaprio a obținut Oscarul după cea de-a șasea nominalizare, acest moment fiind foarte așteptat de toată lumea.

Reacții pe Internet – Leonardo DiCaprio a câștigat Oscarul, în sfârșit

În astfel de momente, nu ai cum să nu iubești Internetul. Noi am făcut o selecție a celor mai amuzante reacții referitoare la faptul că Leo a luat, în sfârșit, binemeritatul premiu Oscar.

Reactii Internet - Leo a castigat Oscarul - 2

Reactii Internet - Leo a castigat Oscarul - 3

Reactii Internet - Leo a castigat Oscarul - 1 Reactii Internet - Leo a castigat Oscarul

via GIPHY

It’s worth the wait! You did it, Leo! #9gag @9gagmobile (credit: @pictoline)

A video posted by 9gag (@9gag) on

What Leo is doing tonight 🙈 #oscar2016 #leonardodicaprio #9gag @9gagmobile

A video posted by 9gag (@9gag) on

My reaction when Leo won Best Actor! #Finally #Oscar #9gag @9gagmobile

A video posted by 9gag (@9gag) on

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI