Inteligența artificială ar putea dezvălui secretele nemuririi

Inteligența artificială ar putea dezvălui secretele nemuririi
13:52 07.12.2016

Inteligența artificială stă la baza unei noi cercetări care identifică substanțele ce pot prelungi viața unei persoane, arată stiridinlume.ro.

GeroScope este inteligența artificială care face simulări cu sute de compuși, aceasta reușind să identifice geroprotectorii, substanțele cruciale pentru o viață lungă. Unealta poate să compare schimbările petrecute în celulele unor persoane tinere și ale unora în vârstă, căutând, de asemenea, medicamente care să contracareze procesele.

Proiectul este condus de către oamenii de știință de la Institutul de Fizică și Tehnologie din Moscova, ce lucrează alături de Insilico Medicine Inc. Aceștia arată că modelele făcute pe calculator pot scurta considerabil timpii necesari pentru găsirea unor medicamente care să combată îmbătrinrea.

Datele transcriptomice preluate din DNA și transcrise în RNA au fost preluate din mostre de țesut prelevate de la donatori cu vârste cuprinse între 15 și 30 de ani, dar și cu vârste de peste 60 de ani. Acestea au fost folosite pentru modelele de pe calculator, pe care inteligența artificială le-a rulat, identificând și reconstruind procesele asociate cu îmbătrânirea, conform dailymail.co.uk.

10 substanțe au fost alese pentru potențialul de extindere a vieții, iar acestea au fost folosite în experimente cu celule stem, apărând rezultate diverse. Substanța Myricetin are un efect mediu de rejuvenare, iar EGCG are un efect puternic în această direcție. Substanța PD-98O59 are, însă, cel mai puternic efect de acest fel, prelungind atât supraviețuirea pe termen scurt, dar și pe termen lung, în cazul celulelor.

Conform cercetătorilor, unele dintre aceste substanțe sunt deja prezente în suplimente dietetice. În viitor, echipele vor să determine efectele acestor compuși, dar și să descopere care sunt combinațiile ideale care să sporească beneficiile, dar care să țină riscurile la un prag minim.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI