16 dec. 2016 | 17:56

Idei pentru cadouri de Crăciun pentru toată familia: trei gadgeturi Huawei care merită cumpărate (P)

ACTUALITATE
Idei pentru cadouri de Crăciun pentru toată familia: trei gadgeturi Huawei care merită cumpărate (P)

Dacă ești în căutare de idei pentru cadouri de Crăciun, te ajutăm noi. Am compilat o listă scurtă, dar bună, cu produse Huawei pe care să le cumperi de Crăciun.

Cei de la Huawei au reușit să ajungă pe locul trei mondial când vine vorba de smartphone-uri vândute. Compania a reușit acest lucru mulțumită terminalelor de top cu funcții interesante, performanțe foarte bune și prețuri mai mult decât decente.

Cum știm că și printre cititorii Playtech sunt mulți fani Huawei, am zis că nu ar strica să facem un articol despre câteva dintre gadgeturile de la ei care nouă ne plac foarte mult. În plus, cum nu poți avea niciodată prea multe idei pentru cadouri de Crăciun, suntem siguri că vei aprecia acest articol.

Huawei P9 Blue

Vom începe lista cu idei pentru cadouri de Crăciun cu Huawei P9, unul dintre cele mai bune telefoane lansate anul acesta și unul dintre cele mai impresionante la partea de captură foto. Înainte de a vorbi despre detaliile tehnice, merită menționate câteva lucruri despre design. Făcut din metal și sticlă,  telefonul este unul foarte elegant, iar modelul Blue, lansat la câteva luni după evenimentul în care a fost prezentat P9, completează perfect acea eleganță despre care vorbeam mai înainte, oferind și un efect de ”uau!”.

Huawei P9 are un display de 5,2 inch cu rezoluție full HD, iar sub el se ascunde un procesor HiSilicon Kirin 955, printre cele mai rapide de pe piață la ora actuală. Memoria RAM este de 3GB iar performanțele (vă zic din perspectiva cuiva care folosește un astfel de telefon de mai bine de jumătate de an) sunt excelente – este un smartphone fără lag, care nu se blochează și care nu sughite la jocuri, clipuri video de rezoluție mare sau la aplicații solicitante. Senzorul de amprente este foarte simplu și rapid de folosit și aduce un plus de securitate important.

Acum discuția despre P9 devine cu adevărat interesantă. Camera foto frontală este de 8MP și scoate selfie-uri bune, iar funcția de înfrumusețare este un plus. Oricum, camera principală este cu adevărat impresionantă. Are 12MP, dar este duală și are un senzor color și unul monocrom. Este gândită în colaborare cu Leica și vine la pachet cu câteva funcții interesante. În primul rând, în momentul în care faci o fotografie, sunt folosiți ambii senzori: cel alb-negru știe să surprindă lumina și umbrele, iar cel color, ei bine, știe să surprindă culorile. Astfel se obțin poze cu maximum de detaliu. De asemenea, fiind două camere, utilizatorii au posibilitatea de a refocaliza o imagine după ce au capturat-o, dar și de a realiza portrete similare cu cele obținute cu aparatele DSLR.

Încă ceva: nu este deloc de neglijat faptul că P9 Blue vine cu tehnologia fast charge, iar încărcătorul, de asemenea, este conceput special pentru această tehnologie.

cadouri-de-craciunhuawei-p9-blue

Huawei P9 Lite

Huawei P9 Lite, succesorul lui P8lite, este unul dintre cel mai bine vândute smartphone-uri în 2015. P9 Lite are prețul unui mid-range, însă vine cu multe funcții premium.

Este cel mai ieftin produs din această listă și ar putea fi un cadou perfect pentru un adolescent care vrea un smartphone suficient de rapid de rapid pentru jocuri și care e dotat cu o cameră bună, pentru selfie-uri perfecte și cadre impresionante. Are un procesor HiSilicon Kirin 650, cu opt nuclee, fabricat chiar de companie, iar memoria RAM este de 2GB RAM. Performanțele sunt foarte bune, așa că și o persoană în căutarea unui upgrade semnificativ pentru bani puțini se poate bucura de el.

Dacă tot am zis de fotografii mai devreme, merită menționat că P9 Lite are camere foto de 13, respectiv 8MP. Display-ul de 5,2 inch full HD îl face perfect ca dimensiune, iar cei care sunt preocupați de intimitatea lor și de securitatea datelor trebuie să știe că telefonul are și un senzor de amprente.

huawei-p9-lite

Huawei nova

Huawei nova este un smartphone care se remarcă prin eleganța designului, așa că ar fi o idee excelentă de cadouri de Crăciun. Cu un preț un pic mai mare decât Huawei P9 Lite, modelul nova are linii atrăgătoare și un design care se potrivește perfect în palmă. Spatele ușor curbat îl face ușor de ținut în mână, iar sticla de pe față se ”prelinge” ușor către marginile metalice ale telefonului. Materialele folosite de Huawei sunt premium și vorbim despre un aluminiu rezistent, plăcut la atingere și frumos de privit.

Dacă ești interesat de specificații, trebuie să știi că nova este construit în jurul unui display full HD de 5,2 inch și a unui procesor Snapdragon 625 cu opt nuclee. Memoria RAM este de 3GB, așa că orice aplicație și orice joc rulează fără probleme. Și nova are un senzor de amprente pe partea din spate, iar deasupra lui se află o cameră foto de 12MP care se descurcă foarte și în condiții de lumină scăzută. Senzorul pentru selfie-uri este de 8MP, iar bateria de 3020 mAh face față la două zile de folosire normală.

idei-de-cadouri-de-craciun-huawei-nova