HTC Desire 10 Pro și Lifestyle sunt cele mai frumoase smartphone-uri de la HTC

HTC Desire 10 Pro și Lifestyle sunt cele mai frumoase smartphone-uri de la HTC
Octavian Palade
11:59 15.08.2016

HTC pare să-și revină în 2016, după ce anul 2014 nu a fost unul deloc bun pentru compania taiwaneză. HTC 10 este unul dintre cele mai bune smartphone-uri de anul acesta, iar HTC Desire 10 Pro va fi unul dintre cele mai frumoase.

HTC va lansa câteva smartphone-uri noi în perioada următoare și toate fac parte din gama Desire. Astfel, în curând vom vedea modelele HTC Desire 10 Pro și Desire 10 Lifestyle.

Detalii despre aceste două noi telefoane au fost publicate de către Evan Blass, cunoscut în domeniu pentru informații neoficiale de calitate.

HTC Desire 10 Lifestyle va avea un display HD de 5,5 inch și va veni în două versiuni – una cu 2GB RAM și 16GB spațiu de stocare și una cu 3GB RAM și 32GB spațiu de stocare. Alte specificații includ o cameră frontală de 5MP și una principală de 13MP, potrivit Geeky-Gadgets.

Despre modelul Pro nu știm mare lucru, dar putem presupune că va veni cu 3GB RAM standard, dar și cu un display ceva mai bun, adică cu o rezoluție full HD.

Un lucru e cert: cele două smartphone-uri sunt, în opinia noastră, cele mai frumoase smartphone-uri lansate de HTC în ultima vreme. Cu toate că gama Desire este una mid-range, taiwanezii nu par să fi făcut compromisuri pe partea de construcție. Smartphone-urile par metalice și par foarte subțiri din cele două imagini. Senzorul de amprente rotund nu sare în evidență într-un mod negativ, iar camera foto supradimensionată de o notă de originalitate smartphone-urilor.

Nu se știe exact când vom face oficial cunoștință cu aceste telefoane, dar e posibil să le vedem în cadrul IFA 2016.

HTC Desire 10 Pro

 

Comentarii
loading...