Google te va ajuta să-ți localizezi cu precizie fotografiile, oriunde te-ai afla

Google te va ajuta să-ți localizezi cu precizie fotografiile, oriunde te-ai afla
14:19 29.02.2016

În ziua de azi, fotografiile pot fi cu ușurință localizate dacă ești în orașe sau ai repere cunoscute lângă tine. Dacă ești, însă, în sălbăticie e mai greu. Ei bine aici intervine PlaNet de la Google.

În lipsa unor repere cunoscute, vizitate de mii de oameni care să îmbogățească baza de date a rețelelor sociale, este destul de greu să poți localiza cu precizie fotografiile făcute undeva în natură. Ei bine, Google a lansat un proiect bazat pe inteligența artificială care preia datele oferite de fotografiile tale și le coroborează cu informația preluată dintr-o bază de date imensă, pentru a identifica zona unde ai făcut poza, indiferent că ești departe de orice formă de civilizație.

Codul proiectului PlaNet folosește indicii vizuale preluate din fotografiile tale, precum stilurile arhitecturale, vegetația și chiar limba vorbită (!) ca apoi să le potrivească cu o bază de date de 126 de milioane de fotografii făcute pe întreg mapamondul și organizate în 26.000 de segmente.

De exemplu, PlaNet va recunoaște dacă o fotografie e făcută în Brazilia bazându-se pe vegetația bogată din zonă și limba portugheză prezentă pe semnele de circulație sau reclamele din jur. De asemenea, inteligența artificială a Google va putea recunoaște locația fotografiilor făcute în interiorul clădirilor, preluând informații din alte fotogafii din albumul tău care pot oferi indicii despre țara și orașul unde de afli.

Așa cum e de așteptat, PlaNet nu este chiar un sistem infailibil. Acesta îți poate localiza cu succes fotografia atâta vreme cât îi poți oferi informații relevante despre contextul în care ești plasat. De exemplu, abia 10% dintre fotografiile recunoscute până acum sunt făcute în orașe, însă chiar și așa, rata de succes e mai mare decât dacă ar face-o un om. Cum PlaNet are parte de o inteligență artificială adaptivă e clar că viteza cu care îți va putea geo-localiza fotografiile nu poate decât să crească. Avantajul acestui sistem, discutabil de eficace, este că va putea recunoaște locul în care ești fără să fie nevoie să-ți deschizi GPS-ul sau să introduci manual locația pentru a fi localizat.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI