Google Play Store nu mai pornește, care este soluția

Google Play Store nu mai pornește, care este soluția
05:59 11.04.2016

Un mesaj de eroare precum ,,Google Play Store nu mai pornește” este foarte probabil, mai ales dacă folosiți de mult timp un Android. Din fericire, există câteva soluții posibile care nu implică o cantitate semnificativă de efort pentru a le pune în aplicare.

Google Play este magazinul virtual al utilizatorilor de Android și calea pe care cei mai mulți dintre noi o folosesc pentru a instala orice program, indiferent dacă este gratuit sau contra cost. Ca urmare, în momentul în care vedeți pe ecran ,,Google Play Store nu mai pornește”, în mod subit, nu mai aveți posibilitatea să instalați programe sau să le actualizați pe cele pe care le aveți deja instalate. Cu alte cuvinte, nu puteți aștepta foarte mult până când să o remediați. Problema este că nu prea sunt șanse să aflați exact ce s-a stricat. Dacă veți avea însă un Google Play Store funcțional după aceste operațiuni, respectiva particularitate contează mai puțin.

Google Play Store has stopped

Google Play Store nu mai pornește? Goliți memoria cache a programului

Indiferent dacă vorbim de Google Play sau orice altă aplicație de Android care se închide la scurt timp după ce ați inițializat-o, primul pas pe care trebuie să-l urmați este să goliți memoria cache a acesteia și toate datele adunate de-a lungul timpului in-app. Pentru asta, intrați în meniul Settings al aparatului, fie din lista de aplicații instalate, fie folosind roata dințată din colțul din dreapta sus al sistemului de notificări din Android. La secțiunea Device, accesați Apps, acest gest se va reflecta în afișarea unei liste cu toate aplicațiile instalate pe aparat. Acum, rămâne să găsiți Google Play Store în respectiva listă. Pe Android Marshmallow, este suficient să rămâneți pe același ecran, în timp ce pe Lollipop sau orice versiune mai veche de Android veți fi nevoiți să accesați secțiunea All din același meniu.

Din pagina de detalii a Google Play Store, apăsați pe Force Stop sau Disable. Uninstall Updates este de asemenea o opțiune, în funcție de sistemul vostru de operare. Dacă vi se cere o confirmare suplimentară pentru acea acțiune, apăsați pe Ok. Deoarece Google a schimbat un pic meniul de la o variantă de Android la alta, trebuie parcurse câteva scenarii diferite. Pe un terminal cu Mashmallow, după ce ați oprit Google Play Store, faceți un tap pe cuvântul Storage și optați pentru Clear Cache. În cazul în care rulați Lollipop sau un Android mai vechi, un pic mai jos pe aceeași pagină de informații care apare când ați selectat Google Play, faceți un tap pe aceeași opțiune precum cea de mai sus, Clear Cache.

Dacă în urma procesului de curățare a memoriei cache, Google Play Store refuză în continuare să pornească, repetați procedura descrisă mai sus, dar de această dată faceți un tap și pe Clear Data. În acel moment, vă vor fi șterse datele de autentificare din magazinul Google, dar aplicațiile voastre instalate nu vor fi afectat în nici un fel.

Google Play Store stopped

Google Play Store nu mai pornește? Instalează o nouă versiune

Curățarea informațiilor din aplicație s-ar putea să nu rezolve faptul că Google Play Store nu mai pornește. Alternativa este să instalați din nou aplicația aferentă magazinului virtual al Google. Înainte de a face respectivul gest însă, asigurați-vă că aveți posibilitatea de a instala aplicații din surse necunoscute. Pentru asta, trebuie să intrați din nou în Settings, iar la secțiunea Personal, să optați pentru Security. Din acest amalgam de opțiuni, pe voi vă interesează Unknown Sources. Activați acel switch și din momentul următor veți câștiga abilitatea de a instala aplicații din varii pagini web sau aplicații pe care le-ați descărcat prin intermediul unui PC, doar pentru a le copia și instala ulterior pe mobil. Din nou vi se va cere o confirmare suplimentară, dar exprimați-vă acordul în privința ei. Apropo, practica de a instala aplicații din diverse surse, nu doar Google Play, poartă numele de sideloading și este clasificată ca fiind periculoasă în majoritatea cazurilor. Dacă aveți însă grijă să folosiți doar surse de încredere pentru programele noi, este aproape imposibil să întâmpinați vreo problemă.

După activarea Unknown Sources, deschideți browser-ul vostru preferat și accesați pagina web http://www.apkmirror.com/. Respectiva adresă este o oglindă a tuturor aplicațiilor gratuite din Google Play defalcate pe versiuni. Nici o aplicație a cărei sursă nu a fost verificată, nu ajunge pe site-ul apkmirror. În partea de sus a acestei pagini web, în căsuța de căutare, trebuie să introduceți Play Store și să confirmați alegerea prin apăsarea tastei Enter. Imediat va fi afișată o listă în ordine cronologică a tuturor versiunilor de Google Play Store. Alegeți-o pe cea mai recentă dintre ele, cu cel mai mare număr la final, și apăsați pe săgeata în jos de la capăt. Pe noua pagină ce va fi afișată, după câteva reclame, ar trebui să găsiți butonul Download, acesta va iniția descărcarea fișierului APK – kitul de instalare pentru Google Play Store. Exprimați-vă acordul suplimentar, dacă este cazul, pentru inițierea descărcării efective în memoria telefonului. Opțional, puteți verifica calitatea și originalitatea fișierului selectat. Printr-o notificare ce ar trebui să apară în partea de sus a ecranului, apăsați pe fișierul proaspăt descărcat. Ca alternativă, îl veți găsi în directorul Downloads din lista de aplicații instalate. Faceți un tap pe fișierul APK pentru începerea instalării, apăsați pe Install și, eventual, pe Accept. La final, dacă totul a funcționat fără nici un fel de probleme, apăsați pe Open. Ideal ar fi ca Google Play Store să pornească după ce ați făcut tot ce am descris mai sus, dar asta va depinde de la caz la caz. În altă ordine de idei, dacă vreo altă aplicație vă face probleme și afișează mesajul Force Close la rulare, puteți urma aceeași pași pentru a diagnostica și remedia cauza problemei întâmpinate de voi.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI