10 oct. 2016 | 07:44

Facebook Events este cea mai nouă aplicație pentru cei activi din punct de vedere social

ACTUALITATE
Facebook Events este cea mai nouă aplicație pentru cei activi din punct de vedere social

Cei de la Facebook au un portofoliu de aplicații mobile destul de stufos, mai ales pe iPhone, iar cel mai recent exemplu are loc poartă numele de Facebook Events.

Facebook face deseori experimente. O serie de funcții noi sunt lansate pentru un public restrâns înainte de a putea fi experimentate de către persoane de pe întregul mapamond. De-a lungul anilor, același principiu a fost aplicat și în privința unor aplicații de mobil care s-au dovedit a nu fi un succes. În orice caz, important este că gigantul în socializare face tot posibilul pentru a ne atrage.

Cea mai recentă dovadă a experimentelor Facebook poartă numele de Events și este o nouă aplicație de iOS detaliată zilele trecute printr-o postare pe blogul oficial al companiei. Dacă nu este evident din titlu, acest progrămel se axează pe evenimente și se ancorează în activitatea voastră pe rețeaua socială. Practic, dacă sunteți foarte activi social și ați participat la numeroase evenimente pe Facebook, acum aveți la dispoziție o aplicație dedicată care centralizează evenimentele viitoare pornind de la diferite filtre.

Aplicația mobilă Facebook include deja o secțiune facilă în care puteți vedea evenimente, dar prin intermediul Facebook Events, procesul de sortare și interacțiune cu respectivele invitații, va fi mai facil. ,,Când deschizi Events, poți vedea rapid evenimentele de care sunt interesații prietenii tăi, evenimentele anunțate de către paginile la care ai dat Like și actualizări la evenimentele la care ți-ai anunțat deja participarea.

Facebook Events va permite, de asemenea, utilizatorilor să-și arate  interesul pentru diverse evenimente de la pagini la care nu dat Like, pornind de la criterii precum o anumită zi sau oră, locație sau domeniu de interes. Astfel, vă puteți baza pe respectiva aplicație dacă mergeți într-un oraș nou peste weekend și vreți să faceți ceva interesant seara. În plus, dacă vreți să vedeți o expoziție de artă modernă weekendul viitor, există o cale rapidă prin care puteți ajunge și la un astfel de eveniment.

Pentru a descărca Facebook Events, puteți folosi acest link. Momentan, aplicația este disponibilă doar pentru iPhone, nu și pentru Android.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele