29 mart. 2016 | 16:29

Existența pe torrente a filmului The Expendables 3 îi costă bani grei pe pirați

ACTUALITATE
Existența pe torrente a filmului The Expendables 3 îi costă bani grei pe pirați

Expendables 3 nu a fost un film favorit al criticii sau al audienței, iar pentru că nu a excelat la box office, producătorii filmului au știut pe cine să dea vina: pirații.

Deși a avut o distribuție ieșită din comun, fiind printre puținele filme care au reușit să-i aducă pe același ecran pe toți marii actori de filme de acțiune din anii ’80, Expendables 3 nu a ieșit în evidență din această cauză ci datorită piraților care au făcut public filmul pe site-urile de torrente.

După ce au reușit să capete o susținere fără precedent din partea autorităților, producătorii filmului au câștigat procesul împotriva deținătorilor de site-uri de torrente. Cei care au distribuit în mod gratuit filmul au primit o amendă de 150.000 de dolari, fiecare.

Unul dintre motivele pentru care The Expendables 3 a avut un asemenea succes în lumea pirateriei a fost datorată calității filmului ”scurs” în mediul online. Fiind piratat la o calitate excepțională, filmul putea oferi o experiență aproape HD, neavând niciun fel de watermark sau alte artefacte găsite de obicei pe filmele urcate online de către pirați. Cum materialul video era aproape o copie perfectă a unui film lansat în format DVD, nu e de mirare că The Expendables 3 s-a bucurat de un succes enorm în mediul online.

Chiar dacă pirații individuali care s-au ocupat personal de urcarea filmului pe site-urile de torrente au fost arestați, acest lucru nu a putut ajuta studiourile Lionsgate să-și recupereze pierderile. Acum, aceștia speră că prin recuperarea banilor de la pirați, veniturile Lionsgate se vor rotunji. Conform TorrentFreak, site-urile care vor plăti acești bani vor fi LimeTorrents, Dotsember și Swankshake. De la anunțarea acestei vești, ultimele două site-uri s-au închis, în timp ce primul ar urma curând să sufere aceeași soartă. După cum era de așteptat, niciun reprezentant al acestor site-uri nu s-a prezentat în sala de judecată.