Acesta este primul torrent din lume, iar continutul său continuă să surprindă

Acesta este primul torrent din lume, iar continutul său continuă să surprindă
11:19 25.01.2016

Pe data de 20 decembrie 2003, primul fișier torrent a fost urcat în mediul online conținând versiunea ASCII a filmului ”The Matrix”. Astăzi, după miliarde de fișiere de torrente piratate, descărcate și închise, varianta filmului ”The Matrix” în format ASCII din 2003 încă există.

Cum nu există o autoritate absolută când vine vorba de lumea torrentelor, confirmarea existenței acestui fișier ”străvechi” vine din partea celor de la TorrentFreak. Aceștia au urmărit torrentul din 2005, considerându-l încă de acum 12 ani un fișier antic! Culmea este că atunci torrentul avea doar un seeder, iar de atunci până azi i s-au mai adăugat încă doi, devenind cu ușurință cel mai vechi torrent activ până în ziua de azi.

Din păcate, site-ul pe care torrentul a fost urcat prima oară, onyx.chattanoogastate.edu, nu mai există. Chiar și așa, torrentul încă mai este la share de către alți utilizatori, având cel puțin un seeder activ în mod permanent.

Un alt detaliu amuzant este că în tot ecosistemul modern în care torrentele apar și dispar, putem să ne întrebăm cum de a supraviețuit un film ca ”The Matrix” în format ASCII până în zilele noastre în loc de alte torrente mult mai mari și mai ”faimoase”. Răspunsul e simplu: la vremea când a apărut BitTorrent prima oară, în 2001, mărimea unui HDD era în medie de 10-12 GB, infim mai puțin decât ne putem permite în zilele noastre.

În asemenea condiții, la vremea respectivă torrentele de jocuri și filme erau descărcate și apoi șterse destul de rapid pentru că mărimea lor nu permitea păstrarea lor pe hard disk pentru o lungă durată de timp. Un film în format ASCII nu punea probleme de stocare, de vreme ce putea avea o mărime de câțiva megaocteți (megabytes), fiind perfect pentru HDD-ul unui calculator din 2003.

După 4419 de zile, primul torrent din lume încă există, iar conținutul său te va surprinde

Secvență din filmul ”The Matrix” varianta ASCII