14 apr. 2016 | 13:33

Drumul incredibil pe care îl parcurge un iPhone 6S înainte de a ajunge la tine

ACTUALITATE
Drumul incredibil pe care îl parcurge un iPhone 6S înainte de a ajunge la tine

Înainte de a ajunge la utilizatori, componentele dintr-un iPhone 6S parcurg sute de mii de kilometri.

În momentul acesta, oricine își comandă un iPhone 6S la noi în țară îl va primi în doar câteva zile. Totuși, puțini dintre cei care dețin un asemenea telefon probabil sunt conștienți de drumul incredibil al componentelor incluse în dispozitivul lor. Conform unui articol de pe site-ul Wired, elementele incluse într-un iPhone 6S parcurg peste 800.000 de kilometri până în momentul în care ajung la utilizatori.

Astfel, pe lângă procesor și baterie, există numeroase elemente achiziționate în mod independent de componenta principală, precum cele două camere, un sistem de navigare prin satelit și senzorul pentru recunoașterea amprentelor. Din câte se pare, avem de-a face cu cel puțin 24 de parteneri de pe trei continente diferite și două insule (Japonia și Taiwan).

Mai mult decât atât, componentele nu se deplasează pe un traseu simplu către China, unde Foxconn le asamblează pe toate pentru a obține produsul final. Unele dintre acestea trec prin două sau trei țări diferite înainte de a fi incluse într-un iPhone 6S. Un exemplu bun este cel al butonului ”Home”, al cărui drum începe în China, acolo unde este fabricat startul protector din safir. Acestuia îi este atașat un inel metalic care vine dintr-o altă zonă a Chinei, aflată la aproape 900 de kilometri distanță.

Ansamblul este apoi transportat 1.000 de kilometri până în Taiwan, unde primește un chip venit din Shanghai, care a parcurs peste 960 de kilometri. Senzorul pentru recunoașterea amprentelor parcurge aproximativ 8.000 de kilometri (din Europa până în Asia), iar un switch și o anumită componentă din plastic sosesc din Japonia și China. Toate componentele enumerate aici sunt livrate apoi la fabrica Sharp din Japonia (un drum de 2.400 Km), unde sunt sudate și dau naștere unui modul Touch ID sigilat. După încă un drum de 2.100 Km, modulul ajunge la Foxconn unde este inclus în componenta de bază.

Vorbim aici doar despre butonul Home. Multe dintre celelalte componente parcurg drumuri similare înainte de a ajunge la fabrica Foxconn. Informațiile au fost obținute din cartea ”Door to Door: The Magnificent, Maddening, Mysterious World of Transportation”, scrisă de Edward Humes.

iPhone 6S componente