Descărcați acum actualizarea aniversară pentru Windows 10

Descărcați acum actualizarea aniversară pentru Windows 10
Alexandru Puiu
07:31 03.08.2016

De câteva luni am început să discutăm despre Windows 10 Anniversary Update, iar acum, puteți descărca cu toții actualizarea aniversară a sistemului de operare Microsoft.

Gigantul din Redmond a făcut investiții semnificative în Windows 10 și a făcut eforturi foarte mari pentru ca o mare parte dintre noi să-l avem instalat în primul an de disponibilitate. În această direcție, a fost implementat un proces agresiv de upgrade ce și-a frustrat utilizatorii, dar am văzut și actualizări regulate menite să includă funcți noi și particularități pe care și le-au dorit utilizatorii.

Cum au promis de altfel, cei de la Microsoft au lansat astăzi cea mai importantă actualizare pentru Windows 10. Intitulat oficial Anniversary Update, acesta include niște schimbări importante de funcționalitate, dar reușește și să atragă atenția asupra faptului că vorbim totuși de o aniversare. Practic, comemorează un an de lansarea Windows 10 pe 29 iulie 2015.

Windows 10 Anniversary Update este disponibil acum pentru toți utilizatorii de Windows 10, iar dacă nu apare deja în lista voastră de actualizări, mai așteptați o zi sau două și ar trebui să aveți posibilitatea de a-l instala. Majoritatea schimbărilor importante din acest update le-am detaliat de curând în articolul Windows 10 la aniversare: schimbările importante din noua versiune.

Vorbim practic de un asistent virtual mai deștept prin Cortana, un sistem mult mai facil prin care puteți interacționa cu un PC folosind un stylus prin Windows Ink și reinventarea completă a Microsoft Edge. Browserul de internet al Microsoft suportă în sfârșit extensii, oferindu-vă posibilitate să apelați la un ad-blocker mai performant sau vă salvați mai ușor pin-uri pe Pinterest.

Dacă rulați Windows 10 pe o tabletă gen Surface, care include un stylus performanta, cu noul update, utilizarea pixului digital ar trebui să fie o revelație, în comparație cu experiența anterioară oferită de SO. Puteți face notițe direct pe pagini web – Web Note în Microsoft Edge, iar OneNote este acum mult mai prietenos. În plus, Cortana și alte câteva utilitare și sisteme de notificări și-au găsit loc pe ecranu de blocare al sistemului.

Sursa: Ubergizmo
loading...