Dacă accesezi acest link, ai putea fi urmărit de autorități

Dacă accesezi acest link, ai putea fi urmărit de autorități
11:38 11.06.2016

Un singur link îți poate ruina istoricul căutărilor pe Google.

Majoritatea oamenilor probabil au setările în Google stabilite în așa fel încât acesta să memoreze istoricul căutărilor. Această funcție s-a dovedit extrem de utilă în diverse scenarii pe parcursul timpului. Însă, după cum era de așteptat, a dat naștere și multor controverse legate de supraveghere și de modul în care activitățile de acest gen sunt desfășurate de autoritățile din Statele Unite ale Americii.

În acest context, un dezvoltator s-a gândit să atragă atenția asupra problemelor de securitate din ziua de azi printr-un site foarte interesant. Se numește Ruin My Search History și face exact ceea ce crezi.

Printr-un singur click, acesta îți va afecta enorm istoricul pe Google, efectuând căutări extrem de ciudate precum ”de ce sunt atras de mama mea”, ”modalități de a ucide o persoană” și ”cum pot deveni membru ISIS”. După cum au spus mai multe publicații online, acestea sunt genul de căutări pe Google care ar putea să te includă pe lista unei agenții guvernamentale. Din câte se pare, inițial, site-ul trebuia să fie, mai mult sau mai puțin, un tur al celor mai dezgustătoare imagini și videoclipuri de pe internet.

”Nu știu exact cum mi-a venit ideea. Probabil a fost determinată de poveștile nesfârșite legate de supraveghere: Snowden, NSA, telefoane ascultate, metadate, cine ce caută. Am ajuns la concluzia că cel mai bun mod prin care putem face inutilă supravegherea căutărilor este să ne aflăm cu toții pe lista celor urmăriți. Probabil că ajută cu ceva, iar dacă asta este destul încât să le încurce activitățile, atunci probabil că nu este o supraveghere foarte bună”, a declarat autorul site-ului.

În ultimele 24 de ore, peste 500.000 de oameni și-au stricat istoricul căutărilor pe Google cu ajutorul site-ului. Ruin My Search a apărut pe Reddit în secțiunea /r/internetisbeautiful, iar mulți oameni l-au accesat fără a ști exact cu ce au de-a face. Ulterior, administratorii au intervenit și au inclus avertismente clare pentru oricine vrea să acceseze site-ul.

Sursa: Motherboard