Conștiința de sine ca ultim prag al științei: de ce e aproape imposibil să o descifrăm

Conștiința de sine ca ultim prag al științei: de ce e aproape imposibil să o descifrăm
12:37 22.08.2016

Conștiința, de sine și de ceilalți, a rămas o ultimă enigmă, atât pentru laboratoarele științifice, cât și pentru  mistici. Religia, microscopul, simțul comun, chiar și Google, se opresc în fața pragului suprem a ceea ce este și cum funcționează eul. Și nici nu este o întrebare pe care o putem ignora așa ușor. Mai ales că marile companii se întrec în încercarea de a da ”nastere” unor inteligențe artificiale care să poată ”concura” cu oamenii.

De obicei există o elită intelectuală care își ia în serios treaba de a se îndoi de propria existență și își fac din acest lucru o corolă. Dar nu e nimic excepțional cu senzația “Sunt eu, exist cu adevărat în momentul în care gândesc? Și dacă da, ce sunt?”. Cu toate astea munca de a descoperi răspunsuri-pe ea putem paria destul de mult și câștiga respect. Un membru al acestei elite, Colin McGinnl, filosof britanic, spune că nu se poate răspunde la marea întrebare, și, mai mult, el susține că problema ar trebui să rămană nerezolvată.

Destul de recent, o altă personalitate importantă a lumii științifice a fost inclusă în categoria misterienilor (n.red. – după numele unei trupe rock din anii ‘60 – “Question Mark and the Mysterians”) – fizicianul Edward Witten. Și Witten e printre elite, comparat cu Einstein și Newton.  

Responsabil de popularitatea teoriei corzilor în ultimele decenii, fizicianul explică felul în care forțele naturii sunt susținute de particule infinitezimale alergând în hiperspațiu, loc construit desigur din mai multe dimensiuni.  De ce e inclus în categoria outsiderilor științei, misterienii? Pentru că, deși e optimist în legătură cu puterea științei de a rezolva mistere (chiar și ultimul, rațiunea existenței, sau de ce există ce există), deși are încredere în progresul cunoașterii raționale și organizate, și mult mai mare încredere în teoria corzilor ca apogeu actual al cunoașterii, într-un interviu cu jurnalistul Wim Kayzer, Witten devine pesimist în legătură cu capacitatea științei de a atinge măcar problema conștiinței.

Chimistul Ash Jogalekbar, blogger la “The Curious Wavefunction”, scrie despre discursul lui Witten: “Sunt de părere că problema conștiinței va rămâne un mister. Da, asta înclin să cred. Mă gândesc că cercetările asupra creierului conștient vor da rezultate extraordinare. Biologii și poate fizicienii vor înțelege mai bine din tot acest travaliu teoretic felul în care funcționează creierul. Dar cum problema conștiinței este conectată cu cea a neurologică va rămâne un mister. Cred că teoria Big Bang-ului e mult mai ușor de înțeles decât cea a conștiintei. Doar pentru că Witten e un geniu nu înseamnă că e infailibil. Da, cred că teoria corzilor va fi eventual confirmată, și poate se înșală când afirmă că problema conștiintei nu are rezolvare”.  

Deci până și oamenii de știință, acești vrăjitori ai secolului, nu știu ce se întâmplă cu senzația conștientă de sine. E greu într-adevăr să cercetezi obiectiv când ești una cu obiectul cercetat. Și totuși, intenționăm să aducem la viață inteligență artificială, deci noul prototip de om. Și, mai important, intenționăm să îi dăm conștiință de șine și capacitate volitiva proprie unei mașini. Ce consecințe aduce acest lucru asupra discuției? Nu se poate afirma cu atâta siguranță că problema conștiinței este de nerezolvat. din moment ce avem recipientele de testare care dau rezultate. Rezultate primare, slabe, dar sunt rezultate.  

Și, poate e mai bine și din punct de vedere al inteligențelor artificiale. Futurologi și oameni de stiintă de renume ne avertizează frecvent privind singularitatea, acel moment în care roboții ar putea deveni mai inteligenți decât oamenii, iar noi nu vom mai fi la cârma propriului nostru destin. Dacă nu găsim tainele conștiintei, nu vom putea atinge nici acel punct care ar putea avea consecințe catastrofice pentru rasa umană. Iar ca o ultimă mențiune, aș aduce disputa pe teren lingvistic, iar toată confuzia ar fi ușor de explicat printr-o definire corespunzătoare a termenului de “constiinta”. Pentru că, oricâte rămășițe umaniste ar avea epoca postmodernistă, conștiința este un produs al micului ghem gri din cutia craniană. Iar atâta timp cât se păstrează cadrul de discuții potrivit, dezbaterea va rămâne strict pe terenul neurologilor. Dar să nu mergem mai departe cu reducționismul de acest tip. Până la urmă, e mai liniștitor să știi că nu poți să afli ce ești, decât că ești o mână de materie fără importantă cosmică pe care procesul fizic de conștiință te îndeamnă să ți-o dai.

Autor: Andreea Roșu

loading...