CEO-ul Microsoft vorbește despre alegerile din SUA, dar nu spune nimic

CEO-ul Microsoft vorbește despre alegerile din SUA, dar nu spune nimic
05:20 10.11.2016

Alegerile din SUA au avut un deznodământ neașteptat, cu repercusiuni la nivel global. Încercând să nu pară imun la evenimente, CEO-ul Microsoft a făcut o declarație abstractă.

Alegerile din SUA s-au încheiat ieri dimineață cu Donald Trump în poziția de președinte al Statelor Unite ale Americii pentru următorii patru ani. Foarte mulți au fost uimiți de rezultate și, cel mai probabil, vom mai auzi multe opinii pe marginea subiectului în următoarele zile. Până atunci însă, câțiva directori importanți din tech și-au exprimat opinia pe marginea evenimentului într-un mod destul de agresiv.

Un investitor important din Silicon Valley – Shervin Pishevar vrea California să devină un stat independent de sine stătător, separat de SUA Stuart Butterfield – CEO-ul Slack a afirmat că are inima ruptă. Un lucru este sigur, dintre toate industriile care vor avea de suferit după alegerea lui Trump, giganții din tech s-ar putea să întâmpine probleme majore în aducerea de imigranți califcați în companii.

Cu toate acestea, în loc să formuleze o opinie clară și să arunce măcar câteva cuvinte acide într-o declarație, CEO-ul Microsoft a postat pe LinkedIn o scrisoare deschisă din care nu veți înțelege prea multe. Nici măcar nu ne dăm seama dacă a vrut sau nu să iasă președinte Donald Trump. Nici un dram de opinie personală nu transpiră prin respectivele rânduri.

,,Ieri, am fost martori la un proces democratic în acțiune aici în Statele Unite.” Cu alte cuvinte, în cazul în care nu ați fost expuși la nici un fel de informații în ultimele 24 de ore, ieri au avut loc alegeri și cineva a câștigat. Declarațiile continuă pe același ton inodor și incolor ,,Rezultatele sunt de o importanță majoră în jurul lumii și știu că interesul a existat printre angajații Microsoft. Felicităm președintele ales și așteptăm cu interes să lucrăm cu toți cei aleși ieri. Angajamentul pentru misiunea noastră și valorile noastre e constant și, în particular, ne străduim să menținem o comunitate diversă și inclusivă.

În definitiv, opinia CEO-ului Microsoft despre alegerile din SUA este una simplă. El nu-și dorește decât să colaboreze în continuare cu oricine se află la conducerea țării. Atât.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: The Verge