Cel mai puternic smartphone chinezesc ar putea fi Xiaomi Mi Pro

Cel mai puternic smartphone chinezesc ar putea fi Xiaomi Mi Pro

Chinezii de la Xiaomi sunt recunoscuți pentru telefoanele cu specificații de top și prețuri decente. Xiaomi Mi Note 2 se anunță a fi unul dintre cele mai performante telefoane de anul acesta, dar se pare că va avea un nume diferit.

Ultimele zvonuri despre Xiaomi Mi Note 2 sugerează că flagshipul companiei din China va purta, de fapt, numele Xiaomi Mi Pro.

Cei de la Xiaomi sunt responsabili pentru acest zvon. Compania a creat, pe rețeaua socială Weibo, o pagină numită Mi Pro.

Deocamdată, nu se știe dacă chinezii vor să renunțe la brandul Mi Note, având în vedere cât de popular a fost primul model. Cu toate astea, simplificarea numelui ar putea ajuta la crearea unui brand premium definitiv.

În ceea ce privește specificațiile, Xiaomi Mi Note 2/Mi Pro ar urma să aibă, potrivit zvonurilor, dotări excelente.

Telefonul ar putea include un procesor Qualcomm Snapdragon 820 sau chiar 823, 4GB sau chiar 6GB RAM, fiind disponibil în versiuni de 32, 64 sau 128GB. Ar putea fi inclusă chiar și o versiune de 256GB, însă toate acestea nu sunt decât zvonuri, pentru moment.

Mai mult decât atât, ecranul cu o diagonală de 5,7 inci ar putea suport o rezoluție QHD, la fel ca Mi Note Pro, și ar putea fi sensibil la presiune, beneficiind astfel de o tehnologie similară 3D Touch.

Autonomia ar fi garantată de un acumulator de 3.600 mAh, alături de care va fi inclusă și o tehnologie de reîncărcare rapidă. Cu o cameră foto principală dublă de 16 megapixeli și una secundară de 5, Xiaomi Mi Note 2 va porni de la prețul rezonabil de 460 de dolari.

 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: