Care e adevărata putere a bombelor nucleare

În contextul în care rușii simulează un război nuclear pentru a se asigura că țara e pregătită pentru o astfel de situație, e important să știm care sunt pagubele reale pe care le-ar putea provoca o bombă nucleară.

Noi nu facem politică, așa că nu ne vom concentra pe relațiile din ce în ce mai stabile dintre Rusia și Occident, și nici pe posibilitatea izbucnirii unui război cu consecințe îngrozitoare. Am dat peste clipul de mai sus, publicat de cei de la RealLifeLore și preluat de Gizmodo, care ne explică obiectiv cât de periculoase sunt, de fapt, bombele nucleare. Armele construite după primele bombe atomice sunt atât de puternice încât Hiroshima poate fi folosită ca unitate de măsură.

Ca să avem o idee mai clară, cea mai mare explozie nucleară din istoria omenirii, Bomba Țarului, a fost detonată cu o forță de 50 de megatone și o putere echivalentă cu 3,333 bombe Hiroshima. Rușii aveau o altă bombă planificată, care ar fi avut o forță de 6,666 ori mai mare decât bomba atomică de la Hiroshima. Din fericire, nu a ajuns niciodată să fie testată, dar ne putem imagina consecințele. Ar fi avut o putere de două ori mai mare decât Bomba Țarului, care a fost simțită până în Norvegia și Finlanda, în condițiile în care fusese testată în Novaya Zemlya, nordul Rusiei.

De asemenea, dacă vrei să vezi consecințele dezastruoase pe care le-ar avea o bombă nucleară detonată într-un oraș anume, poți încerca această platformă online. De exemplu, dacă Bomba Țarului ar fi detonată deasupra centrului Bucureștiului, la o înălțime de 4 kilometri, totul pe o rază de 3,14 kilometri ar fi supus unor radiații suficient de mari pentru a cauza moartea în câteva ore sau câteva zile, în funcție de cât de repede beneficiază de ajutorul medicilor.

Ciuperca nucleară ar avea o rază de de 4,16 kilometri, ceea ce înseamnă că, pe o suprafață de aproape 68 de kilometri pătrați, oamenii ar avea de îndurat precipitații nucleare extrem de periculoase. De asemenea, din cauza presiunii uriașe, majoritatea clădirilor pe o rază de aproape 9 kilometri ar fi distruse sau grav afectate. În total, am avea aproape două milioane de morți și în jur de 420.000 de răniți.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: