Care sunt gadgeturile care te vor ajuta să te ferești de hoți în viitor

Care sunt gadgeturile care te vor ajuta să te ferești de hoți în viitor

În cazul în care te întrebai cum te vor feri casele inteligente de infractori, experții în trendurile viitorului de la Futurizon au un răspuns destul de amplu.

Raportul a fost comandat de compania americană de securitate ADT. Într-un sondaj, compania din Florida a ajuns la concluzia că doar patru din 10 oameni se simt în siguranţă la ei acasă, în timp ce unul din 10 crede că astăzi casa lui se află în faţa unui risc mai mare în fața infracțiunilor, comparativ cu doar cinci ani în urmă. Doctorul futurolog Ian Pearson a prezis o serie de soluţii high-tech, care, după părerea lui, vor fi disponibile în următorul deceniu. Potrivit acestuia, camerele de luat vederi ascunse, mici, vor fi în curând un lucru obişnuit pentru cartierele rezidenţiale şi ar putea să prevină intrarea hoţilor în case.

De asemenea, alarmele ar putea identifica intrușii, iar paza propriu-zisă ar putea fi reprezentată de roboți și de drone care ar putea urmări presupușii hoți. Se anticipează și naşterea unei „automated Neighbourhood Watch”. Aceasta presupune că o nouă generaţie de sisteme de alarmă inteligente, care vor instalate în casele tuturor vecinilor și vor comunica unele cu altele. Scopul ar fi de a colecta detalii cu privire la comportamentul unui străin suspect pe stradă sau pentru alertarea în legătură cu alte pericole.

Alarmele antiefracţie vor putea emite un sunet de frecvenţă joasă sau lumini stroboscopice de mare intensitate, pentru a dezorienta intruşii. „Sunetul emis ar putea lansa avertismente personalizate hoţilor şi autorităţilor responsabile. Dacă hoţii sunt criminali cunoscuţi, avertismentele ar putea chiar să li se adreseze pe nume”, potrivit raportului, citat de Daily Mail.

În interiorul casei, hoţii ar putea fi opriţi cu ajutorul realității virtuale. „Mitralierele, gardurile electrice, minele şi laserele cu putere mare sunt interzise în lumea reală, însă în realitatea augmentată nu”, a mai spus Ian Pearson. Tehnologia ar putea fi, de asemenea, folosită pentru a proteja camerele copiilor într-un mod distractiv. Pe lângă acestea, „polimerii” inteligenţi instalaţi pe garduri ar putea declanşa alarme, prin detectarea presiunii corpului unei persoane care încearcă să le sară. Totodată, pistoale inteligente de apă instalate în grădini ar putea ţinti orice intrus cu substanţe chimice greu de spălat, astfel încât să fie ușor identificat de poliție imediat după tentativa de comitere a infracțiunii.

Citește și: