BREXIT: cum au văzut artiștii din toată lumea referendumul din Marea Britanie

BREXIT: cum au văzut artiștii din toată lumea referendumul din Marea Britanie
Bogdan Cristea
Bogdan Cristea
11:49 25.06.2016

Numeroși graficieni au publicat desene prin care evidențiază situația din Marea Britanie, în urma referendumului pentru BREXIT.

Nu puțini sunt cei care cărora nu le vine să creadă ce-au făcut, după ce Marea Britanie a votat să iasă din Uniunea Europeană.Înainte de toate, însă, trebuie să știți că acesta este, de fapt, un vot consultativ, care nu obligă Parlamentul britanic, din punct de vedere legal, să ia o anumită decizie. Însă, după cum spun unii, ignorarea voinței poporului ar putea avea consecințe extrem de grave pentru politicieni la următoarele alegeri.

După cum era de așteptat, numeroși artiști din toată lumea au reacționat la votul din Marea Britanie prin intermediul unor desene care mai de care mai interesante. Una dintre imagini, de exemplu, ne afișează un steag al Uniuni Europene cu o stea căzută. Trebuie să știți că acele 12 stele de pe steagul Europei nu au absolut nicio conotație politică.

În altă imagine, proiectul european este reprezentat cu ajutorul unei persoane crucificate pe steagul Marii Britanii. După cum am mai spus, chestiunea este una extrem de complexă în acest moment. Nu știm exact dacă marea Britanie va părăsi peste un timp Uniunea Europeană și nu știm exact dacă acest lucru va avea un efect negativ în timp.

Este cât se poate de clar că avem nevoie de o Europă unită și puternică, însă am comite o greșeală majoră dacă am afirma că oficialii de la Bruxelles nu au nicio vină.

Tabăra favorabilă BREXIT-ului a obţinut 51,9 % din sufragii după numărarea majorităţii voturilor din circumscripţii la referendumul istoric care a avut loc joi.  51,9% dintre britanici au votat pentru ieşirea din UE, iar 48,1% au votat pentru rămânerea în blocul comunitar, arată rezultatele finale anunţate după încheierea numărătorii sufragiilor.

Aproape 17 milioane de britanici au votat pentru Brexit, faţă de 15,7 milioane pentru UE. Rata de participare a fost de 72,2%, iar peste 26.000 de buletine de vot au fost anulate.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI