Atelierul Allkimik și ambrotipia, un proiect de fotografie alternativă unic în România

Fotografia clasică obișuia sa fie un lucru rar întâlnit în zilele noastre. Odată cu apariția compactelor, vechile studio-uri de fotografie au dispărut unul după altul iar arta fotografiei de salon, atât pe film cât și pe sticlă, a dispărut în valul de poze făcute de amatori de calitate dubitabilă, dar cu înaltă valoare emoțională. Totuși, în Occident a reapărut, de câțiva ani, un curent de revitalizare a fotografiei clasice și în special cea pe sticlă. Dacă la noi dagherotipia e încă o artă exotică, ruda sa mai practică și mai accesibilă, ambrotipia, a reușit să atragă sute de clienți interesați de fotografia secolului XIX ”în haine moderne” la Atelierul de la Allkimik, unde cei doi magicieni în Imagine și Sticlă: Alex Spineanu și Ștefan Dinu, practică o artă considerată dispărută de mult.

Atelierul de fotografie alternativă Allkimik reprezintă în momentul de față singurul atelier de ambrotipie din țară. Înființat de doi foști corporatiști, acum artiști în colodiu, aceștia practică un meșteșug al fotografiei care a apărut, și aproape a dispărut, exclusiv în secolul XIX. Ambrotipia a fost printre primele forme de a surprinde imaginea pe un suport fizic ce nu includea celuloid. Născută chiar în primele zile ale fotografiei, ambrotipia a succedat rapid dagherotipurile (detalii AICI) și calotipia (detalii AICI) prin practicalitatea combinării avantajelor celor două tehnici anterioare de fotografie.

Atelierul Alkimik și ambrotipia, un proiect de fotografie alternativă unic în România

”Fotografia a apărut concomitent în mai multe locuri pe harta europeană. Prima oară a apărut sub forma dagherotipurilor în Franța și aproape concomitent în Anglia cu Henry Talbot anunțând calotipia. Care era diferența? Practic, ambele se bazau pe proprietatea halogenilor de argint, adică a bromurii și iodurii de argint, de a se încărca electric la lumina UV și, sub acțiunea unui agent chimic, de a se reduce la metalul de bază, la argint” ne dezvăluie Ștefan Dinu. ”Fotografia în stil dagherotip era un obiect unic, cu o experiență unică ce nici măcar nu putea fi expusă pentru că trebuie să privesti doar dintr-un singur unghi astfel încât să vezi cu adevărat fotografia. Dacă te uitai din alte unghiuri te vedeai doar pe tine, era ca o oglindă cu memorie, ca și cum cineva s-a uitat deja acolo, a plecat și i-a rămas imaginea întipărită în sticlă, incredibil de tridimensională și de vie.”

”Ambrotipia, realizând imaginea pe sticlă, a oferit pentru prima oară o imagine mult mai mare decat negativul. Proiectând prin sticlă puteai să proiectezi imaginea pe hârtie fotografică de dimensiuni nelimitate.”

Dagherotipul nu a durat foarte mult din cauza faptului că bromurile de argint nu rezistau în timp pe materialul fizic fără o soluție coagulantă aplicată pe deasupra, așa că în timp calotipia și ambrotipia au preluat și îmbunătățit în feluri diferite ceea ce dagherotipul inventase. ”Aproape la zece ani de la lansarea celor două tehnici a apărut ambrotipia care, cumva, combină avantajele ambelor tehnici.  Ambrotipia făcea exact ce făcea și calotipia, însă înlocuiește hârtia cu sticla și albușul de ou cu colodiu care este de fapt o mixtură de bumbac tratat cu acid sulfuric și diluat în eter și în alcool de 98 de grade. Ceva destul de exploziv până la urmă. Ambrotipia, realizând imaginea pe sticlă, a oferit pentru prima oară o imagine mult mai mare decat negativul. Proiectând prin sticlă puteai să proiectezi imaginea pe hârtie fotografică de dimensiuni nelimitate.”

4

Frumusețea ambrotipiei constă în a prelungi viața dagherotipului prin metode practice, permițând imaginii surprinse pe sticlă să rămână ani întregi nealterată. De asemenea, ambrotipia surprinde mult mai nuanțat expresia naturală a celui fotografiat decât fotografia pe celuloid  pentru că prima nu surprindea expresia dintr-o fracțiune de secundă, ci o expresie naturală pe de-a lungul a 15 secunde, oarecum definitorie pentru persoana respectivă.

”Ambrotipia a reapărut prin anii ’80-’90 odată cu apariția digitalului, fiind o contra-reacție la creșterea în importanță a fotografiei digitale, un fel de întoarcere la origini.”

Chiar și așa, asemenea oricăror meșteșuguri vechi, ambrotipia nu este deloc o artă confortabilă, prietenoasă cu începătorii sau chiar rentabilă: ”La ambrotipie, cea mai mare limitare este că placa trebuie pregătită exact înaintea expunerii, maximum 5 minute, și trebuie după aceea finalizată imediat după expunere. Dacă pleci din atelier trebuie să ai o formulă mai mică a atelierului dupa tine, o cameră obscură unde să intri, să developezi placa, s-o pregătești, și așa mai departe” consideră Ștefan. Tocmai de aceea cursa de a fluidiza tehnica fotografiei a dus la apariția celuloidului, a fotografiilor portabile, totul în detrimentul fotografiilor ornament cum erau ambrotipia și dagherotipul. Culmea, trendul social a mers în noua direcție tocmai când ambrotipia era pe culmile practicalității: ”La 1900, când au apărut plăcile deja argintate și pe care le puteai expune chiar și după un an de zile dacă le țineai la răcoare, deja toată lumea abandonase ambrotipia.”

Atelierul Alkimik și ambrotipia, un proiect de fotografie alternativă unic în România

De aici începe povestea Allkimik, care, împreună cu ”noul val” de revigorare a fotografiei ”ornament” a adus din nou în atenția publicului o artă care a fost considerată dispăruta timp de aproape 80 de ani. Ștefan ne explică mai bine fenomenul:”Ambrotipia a reapărut prin anii ’80-’90 odată cu apariția digitalului, fiind o contra-reacție la creșterea în importanță a fotografiei digitale, un fel de întoarcere la origini, pentru că lumea deja putea să vadă că din punct de vedere al calității lucrurile în fotografie nu au evoluat considerabil. Singua evoluție fiind de fapt, democratizarea fotografiei și transformarea ei într-un lucru cât mai accesibil.”

”Prima noastră cameră am cumpărat-o undeva de pe Dorobanți de pe Okazii. Este o Arca-Swiss, aceeași cameră pe care o folosea Ansel Adams, faimosul peisagist american.”

De asemenea, fotografia modernă nu doar că a făcut această artă una accesibilă, dar a produs și număr mare de amatori ce produc cantități imense de fotografii fără nici o valoare: ”dacă la început fotograful era un semi-magician, acum toți ne considerăm fotografi. Culmea este că noi, folosind această tehnică, producem mai puține fotografii decât omul obișnuit, acesta având mai puțin timp să declanșeze telefonul decât să stea 15 secunde în fața unui obiectiv. Totuși, accentul pe care îl punem este pe ideea de obiect. Chiar și clienții ne-au spus că se raportează altfel la fotografiile făcute prin tehnica ambrotipiei. Au destule fotografii făcute cu alte ocazii, dar fie nu se uită la ele, fie se uită foarte rar.”

Atelierul Alkimik și ambrotipia, un proiect de fotografie alternativă unic în România

Ca orice artă veche ce trebuie reînvățată, cei doi maeștri de la Allkimik au trebui să învețe ambrotipia de la zero cu un singur aparat și cu ambiții ieșite din comun, ca mai apoi numărul camerelor să crească. ”Prima noastră cameră am cumpărat-o undeva de pe Dorobanți de pe Okazii. Este o Arca-Swiss, aceeași cameră pe care o folosea Ansel Adams, faimosul peisagist american. Camera este din anii ’70, dar obiectivul este din secolul XIX, lucrul care este cel mai important” detaliază Ștefan, ”însă camera pe care o folosim în mod predominant este una cu o mărime de jumate de placă, sau 13/18cm. Aceasta este o Globica din RDG facută după un model german mai vechi apărut de dinainte de război. Este o cameră foarte complexă, cea mai complexă dintre toate pe care le avem.”

”Intenția noastră de la început a fost să creem un loc aparte, un loc care să constituie o platformă de social networking, să vină lumea să se vada față în față și asta funcționează deja.”

Globica celor de la Allkimik are și o poveste interesantă. ”Camera fost parte dintr-un contract negociat de Ceaușescu între România și RDG. Am luat de la nemți vreo 100 de bucăți care sunt acum împrăștiate prin toată țara, dar noi avem una dintre puținele încă funcționale” detaliază Ștefan.

Totuși, proiectul atelierului de ambrotipie este în continuare o afacere exotică iar acest lucru se reflectă în veniturile făcute exclusiv din fotografie. ”Ambrotipia nu este rentabilă dar se susține și asta a fost targetul inițial. Intenția noastră de la început a fost să creem un loc aparte, un loc care să constituie o platformă de social networking, să vină lumea să se vada față în față și asta funcționează deja. Organizăm seminarii, proiecte, vernisaje unde se schimbă idei. S-a creat un fel de emulație într-o comunitate care nu prea există sau nu se manifestă ca atare.”

Atelierul Alkimik și ambrotipia, un proiect de fotografie alternativă unic în România

Proiectul atelierului de ambrotipie al celor de la Allkimik nu a apărut doar ca să arate că există fotografie alternativă, dar să și învețe valoarea unei opere fotografie la adevăratul ei potențial: ”noi am vrut să creăm în zona asta de analog un acces oamenilor către servicii de calitate analog, pentru că noi developăm, printăm analog, practic oferim tuturor posibilitatea să încerce dar și să finalizeze fotografia în format fizic, să nu se limiteze la a scana și posta pe Facebook” consideră Ștefan. ”Dacă tragi pe film și vrei să pastrezi imaginea așa cum arată pe film, cea mai buna metoda de a pastra aspectul final așa cum a fost el surprins este prin a developa imaginea direct pe un format fizic.”

Situația de acum, i-a făcut pe cei doi fondatori ai atelierului de la Allkimik să-i includă pe toți cei pasionați de fotografie clasică ce gravitează în jurul studioului prin a-i face cumva responsabili de cum acest proiect va evolua. ”Doi ani am ținut acest proiect pe banii noștri ca un cadou pentru comunitate, acuma este pe zero, deci ne susținem, dar putem face o asociație să dam clar mesajul că acest proiect este un pol care dorește să-i atragă pe toți cei pasionați de fotografie alternativă și analog. O să fie și un soi de club cu membership, ce va oferi acces la facilitățile din dark room. Este, practic, nivelul următor pentru clienții apropiați si pentru cei pasionați de ce facem aici.”

”Practicarea genului acesta de fotografie pentru un număr mare de oameni este o trăsătură unică care ne aparține.”

Totuși, întrebat dacă ar dori să promoveze într-un fel atelierul de la Allkimik sub forma unui brand mai general de fotografie clasică Ștefan a fost destul de tranșant: ”Noi am refuzat de la început orice implicare în advertising-ul de mainstream, efectiv ni s-a părut că genul acesta de proiecte ar putea să ne inducă sentimentul de a nu ne mai place ce facem și de a ne disprețui munca. Facem ce știm și ce ne place și poate găsim o metoda de a supraviețui și așa.” El a lăsat de înțeles că nu banii au fost cei care i-au motivat pe cei doi fotografi să înceapă proiectul Allkimik ci dragostea de fotografie clasică și a grupului care s-a închegat în jurul acestei inițiative: ”Practicarea genului acesta de fotografie pentru un număr mare de oameni este o trăsătură unică care ne aparține. Amândoi venim dintr-o zona unde, fiind corporatiști, am câștigat foarte mulți bani la un moment dat și știm că nu e vreo șmecherie să fii în acea situație. Am avut ocazia să aflăm la un moment dat că având mulți bani nu-ți ofera vreo satisfacție. Poate puțină liniște, dar și aceea în exces, strică.”

Atelierul Alkimik și ambrotipia, un proiect de fotografie alternativă unic în România

 

Eu, personal, nu cred că ambrotipia din România e din nou amenințată cu dispariția. Clienții și prietenii lui Ștefan și Alex sunt o prezență permanentă în atelier, iar pe lângă camera dedicată fotografierii, un curs de tobe și o sală de lectură primesc mereu persoane interesate de alte îndeletniciri ”exotice.” Chiar și așa, unicitatea acestui meșteșug fotografic atrage în continuare cei mai mulți vizitatori, și, sincer, nu mă miră.

Frumusețea unui ambrotip, luciul sticlei și expresia ”continuă” a celui fotografiat fac din acest tip de fotografie un fel unic de a îmbina arta cu tehnologia. Deși toată lumea are acasă și pe Internet fotografii cu ei înșiși în toate ipostazele și rezoluțiile imaginabile, puține sunt acelea pe care le pot pune la un loc de vază în casă. Iar dacă oamenii au deja ce să agațe pe perete sau să pună pe raft, puține fotografii au atracția și unicitatea de obiect exotic, ca cele ale unui ambrotip.

Citește și:
Etichete: