Asteroidul care ne-ar putea distruge planeta ar putea fi „invizibil”

Asteroidul care ne-ar putea distruge planeta ar putea fi invizibil

Filme SF în care Pământul este distrus de un asteroid enorm apar în fiecare an și majoritatea au un lucru în comun: niciodată omenirea nu află de impactul iminent înainte să fie prea târziu. Se pare că această premiză ar putea fi mai apropiată de o posibilă realitate decât ne-am fi așteptat.

Un asteroid de dimensiuni considerabile a fost zărit abia după ce a trecut foarte aprope de Terra. Cât de aproape? La un sfert din distanța dintre Pământ și Lună, adică la 100.000 de kilometri de noi.

Detectat de către International Astronomical Union Minor Planet Center (MPC), organizaţia mondială care colectează date privind planetele minore, asteroizi şi comete, noul asteroid a fost denumit 2016 QA2, fiind observat sâmbătă.

Asteroidul nu era suficient de mare încât să rupă planeta în două, dar ar fi putut provoca pagube serioase. Potrivit cercetătorilor, roca spațială ar fi avut între 16 și 42 de metri lungime.

Aceasta nu este prima dată când un asteroid se apropie foarte mult de Terra fără să fie detectat. Potrivit Mediafax, NASA estimează că peste 90% din obiectele din apropierea Pământului, cu o mărime de peste un kilometru, au fost deja descoperite. Până în prezent, doar 30% din obiectele cu o mărime de 160 de metri au fost descoperite.

[readmore]

Un asteroid este clasificat ca obiect apropiat de Pământ atunci când distanţa dintre el şi Soare este de 1,3 unităţi astronomice (echivalentul a 149.598.000 km).

După cum explică Ria Misra pentru Gizmodo: ,,Dacă priveşti atent traiectoria lui 2016 QA2, poţi observa cum se apropie de Pământ, însă faptul că orbita sa este eliptică înseamnă că va pierde mult mai mult timp în regiunile planetare îndepărtate precum Mercur, Venus şi Marte”.
DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Etichete: