Anker anunță bateria care vă încarcă telefonul de 40 de ori

Anker anunță bateria care vă încarcă telefonul de 40 de ori

Bateriile smartphone-urilor au evoluat semnificativ în ultimii ani, dar un acumulator portabil puternic precum cel de la Anker este indispensabil.

Indiferent cât de sprintene au devenit telefoanele în ultimii ani, reușiți cu greu să stați departe de priză pe parcursul unei întregi zile. Doar în cazuri extreme, în care nu ați folosit deloc internetul pe telefon, s-ar putea să obțineți 2-3 zile de autonomie. În altă ordine de idei însă, dacă nu optați pentru dublarea grosimii telefonului vostru printr-o carcasă cu acumulator integrat, ar fi foarte bine să aveți în permanență în geantă o baterie portabilă pentru a fi siguri că nu rămâneți fără energie electrică.

Mai ales dacă aveți o fascinație pentru natură și camping, un astfel de gadget care să vă încarce toate celelalte gadgeturi este indispensabil. Tocmai din acest motiv, Anker, o companie foarte populară la nivel global când vine vorba de baterii de orice fel, a anunțat un battery pack masiv, cu mâner, ce pare să aibă mai multe în comun cu o boxă portabilă, decât o un acumulator gigantic.

Intitulat simplu Anker PowerHouse, acest dispozitiv deloc mic este construit în jurul unor baterii cu o putere totală de 434Wh. Trecând peste dimensiunea și greutatea care nu vă vor permite să-l luați cu voi în fiecare deplasare, acest aparat vă va face cu siguranță viața mai ușoară în zone în care electricitatea nu este stabilă sau lipsește cu desăvârșire. Pentru a-i asocia niște repere de performanță mai relevante, gândiți-vă că PowerHouse este suficient de puternic încât să vă încarce telefonul de 40 de ori. În plus, are abilitatea de încărca laptopuri, mini frigidere sau un banal bec de 15W pentru 100 de ore.

Din păcate, acest nivel de autonomie nu prea avea cum să fie foarte ieftin. Ca urmare, PowerHouse are un preț de 600 de dolari, deși în cazul precomenzilor prețul este mai mic cu 100 de dolari. Dacă sunteți tentați de ofertă, puteți accesa acest link de Amazon pentru a plasa o comandă.

anker powerhouse

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI