18 sept. 2016 | 18:57

Americanii interzic pornirea telefoanelor Samsung Galaxy Note 7 la bordul avioanelor

ACTUALITATE
Americanii interzic pornirea telefoanelor Samsung Galaxy Note 7 la bordul avioanelor

Având în vedere incidentele produse de telefoanele Samsung Galaxy Note 7, autoritatea aeronautică din Statele Unite a luat o decizie importantă.

Samsung a cerut rechemarea modelului Galaxy Note 7 după ce 35 de dispozitive provocaseră probleme. În urmă cu câteva zile, doar în Statele Unite fuseseră înregistrate mai bine de 70 de Note 7 ce au avut probleme grave cu bateria, iar vânzarea smartphone-urilor a fost oprită.

Acum, FAA (echivalentul Autorității Aeronautice Civile din România), a luat o decizie importantă cu privire la phabletul produs de Samsung. După cum scriu și cei de la Verge, în urmă cu o săptămână, autoritatea făcea un anunț important, prin care îi sfătuia pe pasagerii de la bordul avioanelor să nu încarce sau să folosească terminalul. Acum, aceștia au decis să meargă mai departe și să interzică folosirea terminalelor Samsung Galaxy Note 7 la bordul avioanelor.

”Pasagerii nu au voie să pornească dispozitivul sau să îl încarce atunci când îl transportă la bordul unei aeronave. De asemenea, pasagerii sunt nevoiți să se asigure că dispozitivele nu se vor porni în mod accidental, dezactivând funcțiile care ar putea porni telefonul, precum alarmele, și nu trebuie să le plaseze în bagajele de cală”, scrie într-un comunicat eliberat de FAA.

Qantas, cea mai importantă companie aeriană din Australia în prezent, a început încă de acum zece zile să implementeze un set de reguli speciale pentru posesorii de Samsung Galaxy Note 7.


Din câte se pare, clienții acesteia sunt rugați să nu încarce telefoanele Samsung Galaxy Note 7 la bordul avioanelor, pentru a evita producerea unor explozii. Informația a apărut în mediul online grație utilizatorului de Twitter@dcabena77 și a fost confirmată ulterior de către un purtător de cuvânt ale celor de la Qantas.

”În urma rechemării în fabrică a tuturor dispozitivelor personale electronice Samsung Galaxy Note 7, îi rugăm pe pasagerii noștri să nu își încarce telefonul atunci când se află în cabina unui avion”, a declarat în urmă cu câteva zile purtătorul de cuvânt Qantas.