AMD lansează noua sa generație de procesoare

AMD lansează noua sa generație de procesoare
18:41 03.10.2016

Cei de la AMD au lansat cea de-a șaptea generația de procesoare AMD Pro pentru calculatoare business.

Cei de la AMD au introdus pe piață noul procesor din gama Pro, dispozitiv care pune accentul pe performanță și care continuă să crească în popularitate pe sectorul comercial. După cum scrie site-ul Tom’s Hardware, livrările, în cazul acestuia, ar fi crescut cu 45% din anul 2014, până în prezent. Cele mai noi modele Pro sunt unități de procesare accelerate (APU), care includ atât o unitate de procesare centrală, cât și un procesor grafic. Acestea erau cunoscute sub numele de cod Bristol Ridge și vor fi incluse în calculatoarele produse de HP și Lenovo.

Inițial, Bristol Ridge a fost creat doar pentru laptopuri, însă acum va fi disponibil în patru versiuni și pentru desktop-uri. Venture Beat menționează că acestea vor avea până la patru nuclee x86 Excavator și vor include cel mai nou standard DDR4. De asemenea, tehnologia Virtual Super Resolution 2 va contribui la îmbunătățirea imaginilor, iar AMD susține că imaginile de pe un ecran Full HD vor avea aceeași calitate ca imaginile 4K.

Cea mai bună versiune a procesorului va fi tactată la 4,2GHz, iar consumul a fost redus cu aproximativ 32% față de generația precedentă. În același timp, performanțele procesorului au crescut cu 14%, iar cele ale unității grafice cu 22%. AMD a inclus și un mecanism prin care le permite utilizatorilor să facă un upgrade rapid la procesoarele Zen, care vor debuta anul viitor.

AMD a probat o creștere de 40% la instrucțiuni per clock ale nucleului “Zen”, o creștere semnificativă în materie de performanțe de procesor. “Zen” are la bază un design complet nou și dispune de caracteristici cum ar fi o noua ierarhie cache, ”branch prediction” imbunătățit și multi-threading paralel (SMT). Aceste îmbunătățiri vor permite nucleelor “Zen” să scaleze pentru a îndeplini sarcini într-o tot mai mare paletă de aplicații, inclusive sisteme 2-in-1 cu răcire pasivă, sisteme integrate, computere cu performanțe foarte ridicate și centre de date

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: