21 mai 2016 | 11:23

Această motocicletă electrică cântărește puțin peste 30 de kilograme și a fost printată 3D

ENTERTAINMENT
Această motocicletă electrică cântărește puțin peste 30 de kilograme și a fost printată 3D

Cei de la Airbus sunt cunoscuți pentru avioane, dar se pare că vor să-și aplice cunoștințele de inginerie și pentru a face mijloace de transport terestre. Mai exact, ei au creat o motocicletă electrică cum nu ai mai văzut.

Directorul executiv al companiei Airbus, Tom Enders, a prezentat vineri, în Germania, o motocicletă electrică produsă la o imprimantă 3D, o premieră mondială. Motocicleta a fost produsă de AP Works, o filială specială a  Airbus.

Denumită „Light Rider”, această motocicletă construită pe un cadru din aluminiu 35 de kilograme, cu 30% mai puțin decât motocicletele electrice clasice. Motorul de 6 kw garantează o viteză de până la 80 de kilometri pe oră, iar bateria ar trebui să țină pentru o plimbare de 60 de kilometri.

Această motocicletă nu este un gadget ci o demonstrație a lucrurilor care pot fi făcute în sectorul de transport prin intermediul imprimantelor 3D, a explicat un purtător de cuvânt al companiei producătoare, potrivit Agerpres.

APWorks vizează o producție limitată, de 50 de motociclete electrice produse prin imprimare 3D, ce vor fi comercializate la prețul de 50.000 de euro. Dar asta nici nu e cel mai impresionant lucru; cei de la Airbus spun că, în curând, vor prezenta și un prototip de avion imprimat 3D.