Această insectă inspiră tehnologia viitoarelor avioane

Această insectă inspiră tehnologia viitoarelor avioane
Horia Despa
14:13 25.01.2016

Cărăbușii sunt niște insecte impresionante, însă dintre toate speciile de cărăbuș, cel african a atras cel mai mult atenția cercetătorilor pentru felul inteligent în care corpul său gestionează apa.

Apa și gheața depind una de cealaltă, iar în cazul aripilor de avioane acestea pot pune probleme serioase la altitudini de peste 4000 de metri. În această situație, oamenii de știință s-au orientat către cărăbușul african, în special cel din deșertul Namib. Acesta supraviețuiește căldurii imense din deșertul african printr-o metodă extrem de inteligentă de a colecta apa pe suprafața cochiliei sale.

Cărăbușul are o serie de mici umflături care, pe timp de noapte și dimineața ajută la acumularea picăturilor de rouă, sub acestea aflându-se o suprafață fină, impermeabilă care ghidează picăturile de apă direct către gura cărăbușul astfel încât acesta să rămână hidratat toată ziua.

Inspirați de insecta remarcabilă, cercetătorii de materiale exotice de la Virginia Tech au reușit să construiască o combinație de materiale permeabile și impermeabile, astfel încât să poată controla suprafețele unde apa să înghețe.

Aceștia au reușit să construiască un model de puncte hidrofile pe o suprafață mai largă de material hidrofob, care odată ce ajung în contact cu apa o atrag în picături separate și bine definite. Distanța mare dintre acestea împiedică formarea de legături, ajutând la evaporarea lor cât mai rapidă.

De asemenea, aceștia au descoperit că distanța dintre puncte dictează și cât de repede acestea vor îngheța. Cu cât sunt mai apropiate apa se acumulează și ingheață mai repede, iar cu cât sunt mai depărtate apa se va evapora mai rapid iar gheața nu se va mai acumula.

Aceste descoperiri sunt esențiale în aeronautică pentru că degivrarea unui avion costă o companie extrem de mult curent și combustibil, iar o astfel de metodă ”naturală” ar putea ajuta la economisirea acestor resurse.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: