25 oct. 2016 | 19:45

Inițiativa care va conecta profesorii de informatică cu industria IT din România

ACTUALITATE
Inițiativa care va conecta profesorii de informatică cu industria IT din România

Asociația Techsoup a lansat, cu sprijinul Romanian American Foundation, primul accelerator în predarea informaticii din România.

Predau Viitor este numele inițiativei, aceasta urmând a ajuta profesorii de informatică de liceu să introducă elemente de multidisciplinaritate și învățare prin proiect în predarea informaticii studenților, dar și să aducă industria IT mai aproape de actul didactic și să o ajute să devină mai implicată și dedicată creșterii calității actului didactic.

Acesta ar fi fost gândit ca un angajament pe termen lung în creșterea calității învățământului informatic din România, pilotul din anul școlar 2016-2017 urmând a se desfășura în 12 colegii naționale de informatică și licee teoretice din șapte orașe ale țării: București, Bacău, Bârlad, Bicaz, Constanța, Onești, Piatra-Neamț și Râmnicu Vâlcea – acoperind printre cele mai bune centre de învățământ informatic din România.

La primul bootcamp de 4 zile a acceleratorului, derulat pe parcursul acestor zile în București, primii profesori de informatică invitați în proiect au participat la activități și întâlniri cu reprezentanți ai mediului antreprenorial IT și au participat la Gala și Demo Day RICAP. Profesorii participanți au lucrat la propuneri concrete de metode și dezvoltarea de bune practici didactice în predarea informaticii, dar și la investigarea unor modalități de a însănătoși mecanisme didactice existente ale profesorilor de informatică.

„Lucrăm cu unii dintre cei mai buni profesori de informatică pentru a crea un model de metode didactice inspirat de product development care să ajute elevii să își exerseze abilitățile de dezvoltare de proiecte tehnice încă din liceu. Trecerea de la outsourcing la inovație și crearea unui mediu sănătos de dezvoltare de produse IT nu se poate face decât prin educație și credem că este vremea să acordăm o mult mai mare importanță învățământului secundar informatic în crearea unui mediu IT bazat pe inovație și facilitarea unei relații sănătoase cu tehnologia la copiii noștri.” a comentat Elena Coman, director de programe al Asociației Techsoup.

Pilotul proiectului va continua pe tot parcursul anului școlar 2016-2017 pentru a defini și porni la construcția de resurse pentru următorii 5 ani de program pentru profesorii de informatică de liceu și pentru a ajuta la crearea de produse de tehnologie viabile încă din această etapă a dezvoltării elevilor. Detalii și informații suplimentare despre proiect și resursele dezvoltate în proiect vor fi disponibile în curând pe www.predauviitor.ro.