17 apr. 2015 | 14:15

Primele telefoane cu Windows 10 de la Microsoft vor avea camere foto de top

ACTUALITATE
Primele telefoane cu Windows 10 de la Microsoft vor avea camere foto de top

Microsoft are de gând să scoată pe piață primele telefoane mid-range și high-end de când a preluat divizia mobilă de la Nokia.

De când au apărut pe piață primele telefoane Microsoft Lumia, nu am avut ocazia să vedem un mid-range în adevăratul sens al cuvântului sau un flagship. Se pare, însă, că nu mai avem foarte mult timp de așteptat, conform site-ului GSMArena. Microsoft pare a pregăti nu mai puțin de patru telefoane, dintre două vor fi flagship-uri, celelalte două fiind din categoria mid-range.

Cele de top vor avea ecrane de 5 inci, respectiv 5,7. Dacă informațiile se dovedesc adevărate, am putea vedea în curând primul phablet Microsoft Lumia. Camerele foto principale de pe aceste dispozitive ar urma să fie de 24 sau 25 de megapixeli. De cealaltă parte, camerele foto secundare ar putea fi de 5 megapixeli. Ambele vor fi dotate, cel mai probabil, cu Windows 10 și cu procesoare cu șase sau opt nuclee.

Despre rezoluțiile acestora nu se știu încă foarte multe detalii, dar telefoanele ar putea apărea pe piață în toamnă. Și în cazul mid-range-urilor va fi vorba despre un model standard cu ecran de 5 inci și un phablet. Camera foto secundară ar urma să fie tot de 5 megapixeli, în timp ce camera principală ar fi de 13 megapixeli. Toate acestea sunt doar zvonuri la acest moment, dar Microsoft va dezvălui mai multe informații în perioada următoare, poate chiar la Build 2015.