Playfilm – Everest este mixul perfect între tragedie și efecte 3D

Playfilm – Everest este mixul perfect între tragedie și efecte 3D
Octavian Palade
10:59 19.09.2015

Am fost la un film catalogat drept o dramă, am plecat cu gura căscată și cu inima strânsă. Aceasta este recenzia noastră pentru Everest. 

”E suficientă dramă în jurul meu”, spun de fiecare dată când cineva îmi propune să mă uit la un film lacrimogeno-dramatic. Sunt foarte puține filme încadrate în genul dramă care chiar au reușit să mă impresioneze, așa că prefer să urmăresc filme horror cu buget redus sau comedii ușoare, cu glume de autobază. Pur și simplu nu am răbdare să stau două ore să ascult și să privesc încercările mediocre ale unor scenariști de a creea personaje rotunde, complexe și suferinde, pentru că nu pot gândi altceva decât ”dacă nu ai fi fost orb și prost, nu ai fi suferit. E vina ta așa că nu mă mișcă nimic din ce ai putea spune până la finalul filmului”.

Cu premiza asta am plecat și spre avanpremiera Everest. Mi s-a părut puțin ciudat că urma să urmăresc o dramă la cinematograful IMAX din Cinema City AFI, dar mi-am zis că e încă unul dintre filmele care e 3D doar pentru că atrage lume. Nu cunoșteam povestea din spatele acestui film, impresiile altor persoane, nici măcar nota de pe IMBD. Am văzut o distribuție foarte bună, dar nu ar fi fost primul rateu plin de nume mari. M-am dus cu așteptări foarte mici la Everest, m-am întors cu gândul că efectele speciale nu sunt menite doar filmelor SF sau blockbusterelor.

Recenzie Everest

Filmele inspirate din fapte reale nu mai sunt de mult timp în vogă, așa că am fost surprins să aflu că Everest spune povestea unei tragedii din 1996. Rob Hall (Jason Clarke) este un ghid experimentat care așteaptă un copil și care organizează o expediție către vârful muntelui Everest pentru câțiva temerari care fie vor să descopere sensul vieții fie vor să simtă că trăiesc cu adevărat.

În grupul lui Rob îl găsim pe Beck (Josh Brolin), un texan determinat cu mulți bani, pe Doug (John Hawkes), un poștaș care mai ”vizitase” muntele de câteva ori, pe Yasuko Namba (Naoko Mori), o asiatică determinată să cucerească ultimul din topul celor mai înalte vârfuri. Rob îl găsește pe munte și pe Scott Fischer (Jake Gyllenhaal), un ”copil rebel” al alpinismului care pare că singurul motiv pentru care escaladează muntele este ca să aibă suficientă determinare să rămână în viață.

Filmul începe calm și lent, cu glume și povești despre familie, cu emoții plăcute și un ”vibe” pozitiv. Sunt explicate riscurile unei astfel de peripeții și sunt folosite replici de genul ”oamenii nu sunt făcuți să supraviețuiască la altitudinea de zbor a unui Boeing 747”. Pe măsură ce grupurile de alpiniști înaintează pe traseu, încep să iasă la iveală mici conflicte între personaje, iar fragilitatea naturii umane se vede, înainte de toate, în psihic și abia apoi în fizic. ”Competiția între oameni nu este bună aici. Este suficientă competiție între om și munte, iar muntele câștigă mereu”, spune rusul Anatoli (Ingvar Eggert Sigurosson) într-un punct.

Până în acest punct, cadrele 3D cu Everest sunt absolut năucitoare și ești tentat să crezi că nimic nu poate fi mai rău decât să privești într-un hău imens, spre poalele muntelui. Te-ai înșela. Sufăr de rău de înălțime și peisajele în combinație cu tehnologia IMAX m-au făcut să simt că se învârte scaunul sub mine. Filmul este un mix de cadre reale, filmate din elicopter, de muncă de studio și de efecte speciale. Din câte am înțeles, unele scene chiar au fost filmate pe munte, la temperaturi incredibil de mici, într-un aer mult-prea rarefiat. Asta a confert multă veridicitate filmului, iar trecerea de la cadrele reale la cele făcute în studio sau în postproducție este fără cusur. Regizorul și directorul de imagine ar trebui să primească amândoi nominalizări pentru modul în care se desfășoară acțiunea, dar și pentru frumusețea sinistră a unuia dintre cele mai mortale locuri de pe Pământ.

Povestea avansează cu cele două grupuri făcându-și drum, pe data de 10 mai, spre vârf. Personajele sunt luate prin surprindere de o furtună violentă, iar haosul și groaza își fac loc atât în imagini, cât și în ochii personajelor. Efectele 3D foarte bine lucrate m-au făcut să mă simt, în unele momente, ca și cum aș urmări pe bune persoane care își pun viețile în pericol. Am strâns de scaun, m-am încordat și am inspirat adânc.

Jocul actorilor este bun, cu toate că aș fi preferat să îl văd mai mult pe Gyllenhaal, dar Hawkes chiar a făcut un rol de excepție. Teama din ochii fiecărui personaj reușește, cumva, să treacă prin glugile enorme și prin măștile de oxigen și să se transfere publicului.

Everest este unul dintre cele mai bune filme pe care le-am văzut anul acesta, nu există niciun dubiu în această privință. Are în spate o poveste tragică, dar contribuția scenariștilor și a regizorului Baltsar Kormakur este evidentă. Este un film care nu se bazează pe efectele speciale, ci este întregit de ele, iar din acest motiv merită pe deplin să-l vedeți la IMAX.

Comentarii
loading...