Pentru prima oară, NASA a observat ceva ieșind dintr-o gaură neagră

Pentru prima oară, NASA a observat ceva ieșind dintr-o gaură neagră

De curând, cercetătorii din cadrul NASA au asistat la o fenomen interesant, având ocazia de a vedea ceva ieșind dintr-o gaură neagră pentru prima oară.

Dacă este un lucru pe care oricine îl știe despre găurile negre, acesta este că nimic nu poate scăpa de ele. Conform definiției, gaura neagră este un obiect astronomic limitat de o suprafață în interiorul căreia câmpul gravitațional este atât de puternic, încât nimic nu poate scăpa din interiorul acestei suprafețe, cunoscută și sub denumirea de „orizontul evenimentului”. După cum scrie site-ul Complex, Stephen Hawking a sugerat însă că definiția nu este în totalitate corectă, din moment ce unele lucruri ar putea ieși din găurile negre.

A trecut ceva timp de atunci, însă Hawking se pare că a avut dreptate până la urmă. De curând, cei de la NASA au putut observa un puls imens de energie ieșind dintr-o gaură neagră. ”Aceasta ne va ajuta să înțelegem de ce găurile negre se află în spatele unora dintre cele mai luminoase obiecte din tot Universul”, a declarat un om de știință din cadrul St Mary’s University din Statele Unite.

Din câte se pare, pulsul a ieșit din gaura neagră denumită Markarian 335, aflată la 324 de milioane de ani-lumină distanță de planeta noastră. Acest eveniment ne dovedește încă o dată cât de puțin știm despre Universul nostru, în ciuda zecilor de ani de explorare continuă.

Citește și:
Etichete: