REVIEW OnePlus 2 – 2016 Flagship Killer? Nu chiar

16:19 17.09.2015

După ce au înregistrat un succes remarcabil cu primul lor telefon, chinezii de la OnePlus vor să zguduie iar piața cu un nou model.

UPDATE: Între timp, am avut ocazia de utiliza un alt OnePlus 2. Cel mai probabil, este vorba despre un model produs recent, deoarece unele dintre problemele menționate mai jos au fost, într-o anumită măsură, rezolvate. Butoanele de pe margine încă nu sunt cele mai bune pe care le veți întâlni, însă feedback-ul oferit este mult mai bun. De asemenea, nu am mai avut parte de probleme legate de supraîncălzire, iar senzorul pentru recunoașterea amprentelor funcționează mult mai bine decât cel de pe modelul testat inițial.

În aprilie 2014, Pete Lau, un fost angajat al celor de la Oppo, prezenta primul telefon al noii sale companii. OnePlus One a fost la acel moment descris drept un ”flagship killer” (un ucigaș al vârfurilor de gamă), iar mulți oameni au fost amuzați de încrederea pe care Lau o avea în telefonul său. Beneficiind de specificații aproape la fel de bune ca modele precum HTC One M8 și Samsung Galaxy S5, OnePlus One părea prea bun pentru a fi adevărat. Și chiar așa s-a dovedit a fi. Asta deoarece chinezii s-au folosit de un complicat sistem bazat pe invitații pentru a-și comercializa telefonul.

Astfel, foarte mulți oameni care probabil ar fi vrut să-și cumpere un OnePlus One nu au reușit să obțină unul. Chiar și așa, telefonul s-a bucurat de un succes important, fiind vândut în nu mai puțin de 1.500.000 de exemplare. Având în vedere aceste lucruri, chinezii s-au văzut puși în fața unei situații similare celei cu care s-a confruntat și HTC după introducerea modelului One M7. Cum îmbunătățești un produs atât de bun, despre care puțini oameni au avut ceva rău de spus?

OnePlus 2 la review-24

La prima vedere, soluția aleasă de OnePlus pare să fi fost cea corectă. În ceea ce privește designul, aceștia au păstrat câteva dintre elementele importante, adăugând și unele noi. De asemenea, sistemul de operare se aseamănă extrem de mult cu varianta stoc de Android, având foarte puține aplicații preinstalate în afara celor furnizate de Google. Însă, dacă ne uităm mai atent, ne dăm seama că OnePlus 2 suferă de pe urma unor lipsuri care îl descalifică din poziția de ”2016 Flagship Killer”.

În primul rând, este un pic cam greu. ”Dar măcar are specificații mai bune, nu-i așa? Și-n plus, avem parte și de un senzor pentru recunoașterea amprentelor.” Da, dar acesta nu este chiar cel mai de încredere de pe piață. Într-adevăr, este rapid, și poți debloca telefonul chiar și când ecranul este închis, însă de foarte puține ori senzorul mi-a recunoscut amprenta din prima. În general, era nevoie de cel puțin două sau trei încercări pentru a reuși să deblochez telefonul.

”Chiar și așa, software-ul este, probabil, unul foarte bun. Corect?” Nici aici nu putem spune că OnePlus a excelat. Totuși, acesta este unul dintre punctele forte ale telefonului. După cum spuneam mai devreme, noul Oxygen OS este aproape identic cu varianta stoc de Android. OnePlus nu livrează o cantitate mare de aplicații în afara celor absolut necesare, motiv pentru care au fost lăudați în ultimele săptămâni.

OnePlus 2 la review-13

Acesta vine cu o funcție foarte interesantă care vă permite să lansați anumite funcții prin intermediul unor gesturi efectuate pe ecran. Mai exact, dacă desenați un ”O” cu degetul, telefonul va pornit imediat aplicația pentru camera foto. Un ”V” vă va ajuta să porniți lanterna, o săgeată spre dreapta va rula melodia următoare din playlist, iar una spre stânga, melodia precedentă.

Din punct de vedere al stabilității, nu pot spune că am experimentat vreo problemă. Însă trebuie menționat că software-ul este probabil responsabil pentru două dintre cele mai enervante probleme asociate cu telefonul. Una dintre ele este cea legată de senzorul de amprente, menționată mai devreme. Deși nu putem verifica exact calitate hardware-ului folosit, sunt șanse mari ca probleme legate de recunoașterea amprentelor să fie cauzate de software. După cum se știe, Android nu suportă în mod nativ aceste elemente, astfel încât chinezii au fost nevoiți să-și construiască singuri programul.

A doua este cea legată de senzorul responsabil de închiderea ecranului atunci când vorbeam la telefon. Aproape de fiecare dată când am avut o conversație, acesta se aprindea și accesam fără să vreau alarme sau alte funcții. Lăsând la o parte aceste minusuri, să ne uităm puțin peste punctele forte la telefonului.

OnePlus 2 – Puncte Pro

Prețul este cel mai important dintre acestea, indiferent cât de lăudate ar fi performanțele, designul sau oricare alt aspect. OnePlus 2 este puțin mai scump decât predecesorul său, însă prețurile său încă sunt cu mult sub cele practicate de către cei mai mari producători din lume. Varianta de 16GB costă 329 de dolari pe site-ul chinezilor (echivalentul a 1.300 de lei), iar cea de 64GB este disponibilă pentru aproximativ 389 de dolari(aproximativ 1.520 de lei).

În România, vă puteți cumpăra OnePlus 2 de pe site-ul QuickMobile (unde puteți găsi atât varianta de 16GB cât și pe cea de 64GB), dar și de pe eMAG, unde este disponibilă doar versiune de 64GB.

Designul telefonului este unul foarte reușit. În ciuda grosimii, OnePlus 2 se simte foarte bine în mână, iar spatele cu un aspect grunjos îți dă o senzație foarte plăcută în timpul utilizării. În cazul modelului OnePlus One, acest material se regăsea și pe marginile telefonului. De această dată, însă, OnePlus a apelat la un aliaj de magneziu care conferă terminalului un aspect premium. Jack-ul pentru căști este situat în partea superioară, iar portul USB de tip C este situat în partea inferioară.

OnePlus 2 la review-5

OnePlus 2 a fost primul dispozitiv cu un conector USB de tip C pe care l-am utilizat, iar cablul care a venit la pachet cu telefonul este unul extrem de elegant. Acesta se numără printre lucrurile de care trebuie să țineți cont înainte de a vă cumpăra telefonul. Odată ce veți face acest pas, duse vor fi vremurile în care veți putea împrumuta rapid un cablu de la prieteni pentru a reîncărca telefonul. Pe marginea din dreapta sunt plasate butoanele de volum și cel pentru pornire. Acestea nu au o cursă foarte bună și nu oferă un feedback satisfăcător.

OnePlus 2 are un singur difuzor situat pe partea inferioară, care nu oferă cea mai bună calitate a sunetului pe care o veți putea întâlni. Dacă preferați să ascultați melodiile preferate fără a utiliza căști, atunci OnePlus 2 s-ar putea să nu fie telefonul ideal.

OnePlus 2 la review-7

Performanțele sunt demne de un flagship. Din punct de vedere al specificațiilor, am avut de-a face cu un telefon dotat cu un Snapdragon 810, 4GB RAM, 64GB pentru stocarea datelor, o cameră foto principală de 13 megapixeli și una secundară de 5 megapixeli. Despre Snapdragon 810 s-au spus foarte multe lucruri neplăcute în trecut, în mare parte datorită tendințelor acestuia de a se supraîncălzi. Chinezii au susținut că utilizatorii nu se vor confrunta, însă, cu astfel de probleme și s-au ținut, în mare parte, de promisiune.

Cu toate acestea, sunt momente, în care se observă o creștere aproape deranjantă a temperaturii dispozitivului. Primul dintre acestea a fost chiar după ce am terminat de setat telefonul la început, așa cum era de așteptat, atunci când aplicațiile Google își făceau update-urile. Senzația ciudată este dată de faptul că doar marginile telefonului se încălzesc exagerat de mult, dar nu și spatele din plastic.

OnePlus 2 la review-16

Ecranul de 5,5 inci suportă o rezoluție Full HD, iar diferența de calitate dintre imaginile oferite de acesta și cele de pe ecranele QHD este greu observabilă. Implementând un ecran 1080p, chinezii au putut garanta și o autonomie mare a bateriei. Aceasta din urmă are o capacitate de 3.300 mAh, fiind cu doar 300 mAh mai mare decât cea de pe OnePlus One. Având în vedere că trăim într-o vreme în care orice producător care se respectă lansează telefoane care suportă ”fast charge”, lipsa acestei tehnologii pe OnePlus 2 înseamnă că telefonul cu greu poate fi numit un ”Flagship Killer” al anului 2016. Astfel, veți avea ”plăcerea” de a aștepta cel puțin două ore de fiecare dată când vreți să vă reîncărcați telefonul complet.

OnePlus 2 – Puncte Contra

Camera foto a fost unul dintre aspectele asupra cărora chinezii au insistat cel mai mult în campania de marketing organizată înainte de lansare. Noul senzor de 13 megapixeli este însoți de stabilizare optică. În general, aceasta este capabilă de fotografii reușite, la fel ca majoritatea telefoanelor de top de pe piață. În condiții de luminozitate slabă, însă, aceasta nu mai are aceleași performanțe, iar viteza acesteia este un minus important, dacă luăm în considerarea camerele foto de pe telefoane precum Samsung Galaxy S6 și S6 Edge.

OnePlus 2 la review-29

Sistemul de invitații revine. Credeați că ați scăpat de el? Și în acest an va trebui să așteptați să fiți invitați pentru a putea cumpăra telefonul de pe site-ul celor de la OnePlus. În cazul în care nu sunteți dispuși să așteptați atât de mult și vă permiteți să cheltuiți puțin mai mult, atunci cu siguranță veți găsi soluții mai atrăgătoare în ofertele magazinelor online de la noi din țară. În prezent, cei de la eMAG oferă LG G4 pentru 2.300 de lei, cu 100 de lei mai puțin decât OnePlus 2.

Concluzie OnePlus 2

Concluzia este una simplă: OnePlus 2 este unul dintre telefoanele de top ale anului 2015. Are un hardware extrem de performant, un software relativ bun (mai ales dacă luăm în considerare cât de nou este Oxygen OS) și un design plăcut. Dar nu este un flagship killer nici pentru anul acesta și nici pentru anul viitor. OnePlus 2 are minusuri importante, pe care le-am menționat în acest review, care fac din el un ”outsider” în lupta cu marile flagship-uri. Sunt convins că unii ar fi fost chiar dispuși să treacă peste acestea, dacă nu erau nevoiți să se confrunte iar cu sistemul bazat pe invitații. Acesta a fost, totuși, implementat din nou, iar flagship-urile pot răsufla ușurate.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI