Oamenii de știință au reușit să ”desfiarbă” un ou

Oamenii de știință au reușit să ”desfiarbă” un ou

Până acum, un ou, odată fiert, rămânea fiert. Nu exista posibilitatea să-l aduci la starea inițială. Se pare că știința a rezolvat și acest aspect. 

Sună absurd, dar verbul ”a desfierbe” ar trebui să-și găsească locul în dicționare în curând. Și, cu toate că nu pare atât de impresionant la prima vedere, procedeul prin care oul a fost adus la starea inițială poate fi folosită pentru a reduce costul tratamentelor pentru cancer și va ușura procesul de obținere a anumitor alimente.

Înainte de a trece la partea cu ”desfiertul”, să vedem ce se întâmplă mai exact cu ouăle atunci când sunt fierte. Albușul este foarte bogat în proteine, iar atunci când acestea încep să fiarbă, se depliază, apoi se pliază la loc, în structuri mai puternice. Asta se întâmplă, de fapt, când albușul trece de la consistența vâscoasă și transparentă la cea albă și cauciucată, potrivit CNBC.

Cercetătorii americani și australieni au descoperit cum pot aduce proteinele din albuș la starea inițială, permițându-le să formeze aceleași structuri ca înainte de fierbere. Cu toate că pentru acest experiment s-a folosit un ou de găină, oamenii de știință sunt de părere că mai multe tipuri de proteine vor reacționa la fel.

Procesul de ”desfierbere” constă în două etape. Mai întâi, cercetătorii au folosit uree (unul dintre ”ingredientele” principale ale urinei) pentru a lichefia albușul fiert. După asta, au folosit un dispozitiv special, dezvoltat de cercetătorul australian Colin Raston, pentru a deznoda moleculele proteice, pentru ca acestea să se poată plia la loc, dar în forma inițială.

Mai există și alte metode care pot fi folosite pentru a dezbina proteinele, însă procedeele alternative durează câteva zile, față de câteva minute în cazul de față.

Descoperirea oamenilor de știință va ajuta la ecnomisirea banilor și timpului în numeroase cazuri. Mai mult, ar putea salva și vieți.

Un exemplu important face referire la tratamentul pentru persoanele care suferă de cancer. Multe dintre tratamente folosesc anticorpi sintetici care se atașează de celulele canceroase, permițând organismului să le distrugă. Totuși, realizarea acestor anticorpi proteici este foarte costisitoare și durează mult, iar noua descoperire ar putea reduce atât costul cât și durata acestui procedeu.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: