Lacrimile fotografiate sub microscop ne arată emoția în imagini

Lacrimile fotografiate sub microscop ne arată emoția în imagini
14:39 12.10.2015

O serie de imagini realizate de un fotograf prezintă modul în care arată lacrimile văzute la microscop, iar rezultatul este unul mai frumos decât ne-am fi așteptat.

Toată lumea plânge, unii mai puțin decât ceilalți, iar în timp ce mulți se întreabă se ce plângem, foarte puțini se gândesc la compoziția lacrimilor.

Curiosul și creativul fotograf Maurice Mikkers și-a pus totuși această întrebare, așa că a început să „îmbutelieze emoțiile”, adică propriile lacrimi sau ale prietenilor săi, pentru ca mai apoi să le studieze sub microscop. Rezultatul a fost denumit „Imaginarium of Tears”.
Oamenii de știință susțin că fiecare lacrimă are o compoziție și o vâscozitate diferită. Totuși, toate lacrimile conțin o varietate de substanțe biologice, incluzând uleiuri, anticorpi sau enzime, toate înotând în apă sărată.

În mod științific, lacrimile sunt împărțite în trei categorii, în funcție de originea lor: emoție, de bază și reflex. Mikkers și-a dorit să examineze lacrimi provenite de la un număr mare de subiecți pentru a vedea dacă aspectul acestora diferă în funcție motivul din care au fost produse.

Pentru lacrimile de bază, voluntarii au fost instruiți să-ți țină ochii deschiși în timp ce priveau spre un ventilator uriaș. Acesta le-a uscat ochii și, în mod natural, au fost produse lacrimi. Pentru lacrimile formate din reflex, participanții au efectuat o serie de activități menite să le producă apariția lacrimilor, precum tăierea cepei sau mâncatul de ardei iuți. Când vine vorba de lacrimile de emoție, fotograful le-a oferit spațiul necesar și i-a lăsat să-și colecteze singuri lacrimile, în intimitate.

Din cauza faptului că nu a putut controla umiditatea, temperatura și presiunea lacrimilor fotografiate, Mikkers a ajuns la concluzia că originea acestora nu prea era relevantă. Fiecare lacrimă este diferită, dar există totuși o asemănare între lacrimile produse din același motiv.

Întreg proiectul a avut ca scop dorința de a investiga părți ale vieții cotidiene cărora de multe ori nu le dăm atenție. „Este o magie care așteaptă să aibă loc”, a declarat Mikkers pentru Business Insider.

Mai jos puteți vedea seria de fotografii care prezintă modul în care lacrimile au fost afectate în funcție de motivul care le-a cauzat apariția.

Lacrimi din reflex: după tăierea cepei

ceapa

Lacrimi de bază: după un răspuns emoțional

emotie

Lacrimi din reflex: după contactul cu o substanță foarte mentolată

mentol

Lacrimi de bază: după ce subiectul s-a uitat la un ventilator

ventilator

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI