Google și Ford ar putea bate palma pentru construcția de mașini autonome la CES 2016

Google și Ford ar putea bate palma pentru construcția de mașini autonome la CES 2016
11:28 22.12.2015

Google lucrează de multă vreme la propria mașină electrică. În ciuda faptului este de ceva vreme încă în stadiul de prototip, se pare că gigantul american a decis să se alăture altui gigant american, Ford, pentru a pune la punct un produs cu șanse mari de priză la public.

Conform Yahoo Autos, se pare că Ford și Google vor construi automobilul folosind tehnologia și sistemul de radar prin laser ale Google, în timp ce Ford, probabil, își va pune la dispoziție infrastructura și metodele de fabricație pentru noua serie de automobile. Yahoo considera ca cele două companii au ajuns la un acord istoric către business-ul de ”ride sharing” autonom. Google plănuiește să preia ideea de la Uber și s-o ducă mai departe, construind mașini autonome ce vor putea fi împărțite între utilizatori, sub egida Alphabet.

Se pare că acest parteneriat nu este singura înțelegere dintre Google și alte companii. Se pare că gigantul din Mountain View încearcă să negocieze și cu alți fabricanți astfel încât să-și popularizeze sistemul de condus autonom. Evident, toate acestea sunt abia niște zvonuri, și nu mai trebuie să așteptăm multă vreme ca să aflăm adevărul, de vreme ce CES 2016 e doar la câteva săptămâni distanță.

Interesant de văzut exact cum o să evolueze planul de afaceri al Google în fața avansului deținut în acest moment de Tesla. Noi am mai subliniat faptul că Ford încearcă de multă vreme să dezvolte un sistem autonom de conducere pentru automobilele sale, însă, dacă acest parteneriat are loc cu adevărat, înseamnă că eforturile Ford nu prea au dat rezultate.

În orice caz, așteptăm CES 2016 cu interes pentru a vedea până la urmă propunerea celor două companii în fața pieței de automobile autonome ce are, momentan, un potențial imens.

loading...