Google schimbă designul Play Store: cum va arăta magazinul online

Google schimbă designul Play Store: cum va arăta magazinul online

Play Store, magazinul online de aplicații al celor de la Google, va avea parte de un design nou.

Noi informații apărute pe internet ne confirmă faptul că gigantul din Mountain View este într-un proces de schimbare a designului implementat pe Play Store. Schimbările aduse magazinului de aplicații nu pot fi încă vizualizate de toată lumea, însă imagini cu noul Play Store nu au întârziat să apară pe internet. După cu scriu cei de la TechSpot, noul design are rolul de a separa mai bine aplicațiile și jocurile de conținutul pentru divertisment.

Google Play

Astfel, Google susține că va fi mai ușor să găsiți ceea ce căutați pe Play Store, prin introducerea a două tab-uri noi: unul este denumit ”Apps and games”, iar celălalt, ”Entertainment”. Cel din urmă va include nu numai filmele de pe Google Play, ci și muzica, secțiunea newsstand și cărțile. The Next Web menționează și impresia plăcută pe care o vor crea animațiile și diversele efecte pe care le veți vedea atunci când faceți scrolling.

Principiile Material Design încă se regăsesc, ceea ce înseamnă că schimbările nu vor avea un impact negativ asupra experienței utilizatorilor la început. După cum am spus mai devreme, nu toți utilizatorii au avut ocazia de a admira noul design, întregul proces de schimbare urmând a se produce pe parcursul câtorva zile.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Etichete: