Educația ca un joc video: cum vrea Intel să aducă conceptul de gamification în clase

Educația ca un joc video: cum vrea Intel să aducă conceptul de gamification în clase
Octavian Palade
17:15 14.12.2015

De câțiva ani, tot auzim cuvântul ”gamification”. L-am auzit în prezentările unor startup-uri, în descrierile unor aplicații, iar acum îl auzim și când vine vorba despre educație. 

Termenul ”gamification” descrie un concept care presupun adaptarea unor mecanisme din jocurile video la situațiile (mai mult  sau mai puțin monotone) ale vieții de zi cu. De exemplu, o aplicație menită să-i convingă pe oameni să recicleze ar putea integra sisteme de punctaj care să permită creșterea în nivel. Practic, activitățile cotidiene ar putea deveni mult mai distractive și mai antrenante.

În cadrul Intel Education Summit 2016, gigantul, care are o activitate foarte importantă pe partea de educație, a arătat că este de părere că acest concept poate și ar trebui să fie implementat în clase, pentru a obține rezultate mai bune din partea elevilor și pentru a le facilita accesul la informații. Astfel, a lansat platforma Intel Learning Studio, dedicată profesorilor, pentru că ei sunt în stare să le insufle elevilor aceste valori, pentru ca aceștia să le poată pună singuri în practică mai departe.

Intel Education Studio oferă trei cursuri de dezvoltare profesională care îmbină cu succes conceptul de gamification. Aceste cursuri, numite călătorii, le vor permite profesorilor să își regândească orele și să le facă mult mai interactive. Software-ul a fost creat împreună cu Universitatea de Stat din Arizona, mai exact, împreună cu profesorul Sasha Barab, expert în gamification și metode de educare prin jocuri.

”Am incorporat ce știm noi despre artă, știință și educație și am integrat acele cunoștințe în noi platforme și proiecte, pentru a le arăta profesorilor cum își pot schimba modul de predare”, a declarat Barab, în cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri. ”Ideea este să îi ajutăm pe profesori să creeze o legătură mai strânsă cu ideea de învățare pe bază de proiect”, a mai spus el.

Obiectivul este de a le permite profesorilor să-și motiveze mai bine elevii și să aibă un impact pozitiv asupra interacțiunii din clasă. Mai mult, Intel Learning Studio le va permite celor care folosesc platforma să împărtășească planurile de lecție, să se consulte între ei și să ofere feedback, în timp ce învață lucruri de la o comunitate de specialiști din întreaga lume.

Intel speră ca prin acest software, profesorii să insufle elevilor această modalitate de învățare prin jocuri, pentru ca ei să fie mai motivați să învețe mai departe. De exemplu, un învățător ar putea oferi medalii elevilor care răspund cu brio întrebărilor din timpul orei.

”Profesorii sunt deștepți, sunt determinați și pot avea un impact major asupra modului în care elevii asimilează informațiile”

Totuși, ce se întâmplă când un copil obișnuit să rețină informațiile prin jocuri ajunge într-un mediu în care este nevoit să învețe fără acest mecanism? ”Conceptul de gamification este unul foarte înfricoșător. Dacă accentul cade mai mult pe design decât pe jucător, există riscul ca elevii să devină dependenți de design puternic pentru a putea învăța. Nu există nicio urmă întrebare că lumea este speriată în momentul ăsta. Să zicem ca ai un tracker care se folosește de gamification pentru a te ajuta să duci un stil de viață mai sănătos. Ce se întâmplă dacă acel tracker se strică? Ai să stai pur și simplu, fără să știi ce să mai faci? Ce vrem noi să facem este să oferim niște țeluri și prin gamification să realizăm o legătură între jucător și țelurile sale. Astfel, ei învață cum să se gândească la viitorul pe care și-l doresc, la modul în care urmăresc acel viitor. Inițial, în stadiul de dezvoltare, folosim gamification pentru a-i ajuta să meargă mai departe, pentru a le valida realizările. Totuși, în cele din urmă, trebuie să dăm libertate totală jucătorului, pentru că, dacă nu facem asta, riscăm să se creeze o dependență”, a declarat, pentru Playtech, Sasha Barab.

”Din punctul de de vedere al Intel, conceptul de gamification este o formă de inovație. Noi privim asta din perspectiva unei companii care prototipează, cercetează și inovează. Intel Education Studio este o oportunitate de a testa acest sistem în fază beta și de a-l aduce profesorilor”, a declarat și Rosalind Hudnell, președinte Intel Foundation. ”Este modul nostru de a spune că «suntem de părere că există ceva valoare aici, nu suntem exact siguri ce poate însemna asta, dar credem că e bine să lansăm o soluție, pentru a vedea cum interacționează profesorii cu ea». Părerea mea personală este că profesorii chiar vor fi inspirați și că au multe de învățat în acest mod. Sunt deștepți, sunt determinați și pot avea un impact major asupra modului în care elevii asimilează informațiile”, a mai spus ea.

Cum rămâne cu tehnologia și cât de importantă este ea când vine vorba despre acest concept? Având în vedere că, în România, poți număra pe degete numărul școlilor dotate cu tablete, ar putea fi implementat un asftel de model de învățământ? Președinta Intel Foundation pare să creadă că da, însă recunoaște că tehnologia poate juca un rol major în revoluționarea modului în care învață elevii. ”Educația prin gamification se poate întâmpla fie prin tehnologie, fie fără tehnologie. Totuși, credem că atunci când este și tehnologie la mijloc obții cele mai bune șanse ca tinerii să fie inspirați cu adevărat, să se gândească la rolul lor în viitorul tehnologiei, la cariere în tehnologie. Asta este greu de realizat când nu ai tehnologie la dispoziție și de asta avem parteneriate cu guverne și cu diverse companii”, a declarat Hudnell.

Deocamdată, Intel Education Studio a fost lansat în versiune beta, un număr limitat de utilizatori putându-se înregistra la adresa www.intel.com/levelup, pentru a beneficia de acest program gratuit. Abia în iunie 2016 va fi lansată versiunea finală care, inițial, va fi disponibilă doar în limba engleză. Intel se bazează pe terți și pe dezvoltatori independeți pentru a creea noi module pentru această platformă.

Aceasta nu este prima inițiativă Intel privind educația. Compania a reușit să ajungă la 15 milioane de profesori din întreaga lume (inclusiv din România) prin intermediul programului Intel Teach, iar prin parteneriate cu guvernele, a adus tehnologii precum plăcile de dezvoltare Intel Galileo pe mâinile elevilor și studenților.

Comentarii
loading...