De ce Edward Snowden nu poate să combată încă supravegherea în masă

De ce Edward Snowden nu poate să combată încă supravegherea în masă
Andrada Bonea
12:07 01.10.2015

Edward Snowden şi susţinătorii săi nu pretind nimic radical, dar vor să schimbe lumea. Săptămâna trecută, au propus o metodă prin care să diminueze supravegherea în masă.

Se numeşte Snowden Treaty şi vine ca o formă de revoltă împotriva nerespectării vieţii private de către autorităţile globale. Snowden a exprimat foarte clar nevoia unei înţelegeri globale. Fără asigurarea că toate puterile lumii vor coopera împotriva acestor practici de supraveghere în masă şi pentru protecţia informatorilor bine intenţionaţi precum Snowden, nu va avea loc nicio schimbare.

Problema e că drepturile omului sunt deseori tratate de parcă ar fi fost create spre a fi încălcate. Articolul 12 din Declaraţia universală a drepturilor omului menţionează că „nimeni nu va fi supus la imixiuni arbitrare în viaţa sa personală, în familia sa, în domiciliul lui sau în corespondenţa sa, nici la atingeri aduse onoarei şi reputaţiei sale. Orice persoană are dreptul la protecţia legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri”. Deşi sunt şanse slabe ca iniţiativa lui Snowden să aibă ecoul dorit în viitorul apropiat, poate că ar putea, în timp, să creeze un angajament mai mare al autorităţilor faţă de acest drept stipulat în 1948, potrivit Fusion.

Pe de altă parte, această supraveghere totală nu a apărut pentru că guvernele ar fi uitat pur şi simplu că intimitatea e un drept uman. Repetând acest lucru, vom obţine cam acelaşi efect pe care l-ar obţine cinci oameni care protestează cu pancarde în faţa Casei Albe. Nu e suficient să ai mesajul corect din punct de vedere etic, pentru că autorităţile ţi-ar putea oferi tot atâtea argumente contra. Cardul care justifică cel mai bine această încălcare a drepturilor omului e pretextul securităţii naţionale şi a multitudinii de pericole care ne ameninţă.

Snowden Treaty va avea succes doar dacă e folosită pentru a asigura statele puternice că echilibrul (sau dezechilibrul) puterii bazat pe spionajul mutual nu va fi stricat. Problema acestei supravegheri în masă funcţionează similar dilemei prizonierului din cazul acţiunilor internaţionale în direcţia schimbărilor climatice. Niciun stat nu vrea să investească în diminuarea emisiilor de carbon dacă altele nu o vor face, la rândul lor. Alegerea raţională când eşti un stat care poluează e să continui să o faci şi să te aştepţi ca alţii să reducă poluarea. Dacă şi alţii continuă să polueze, măcar ştii că nu ai suferit nicio pierdere materială suscitată de încercarea de a te orienta către mijloace care poluează mai puţin.

Exact ca în cazul celebrului paradox al prizonierului, cea mai raţională decizie pentru un individ e să nu coopereze pentru binele comun. Doi prizonieri sunt bănuiți că au săvârșit o infracțiune. Pedeapsa maximă pentru această infracțiune este de cinci ani. Celor doi prizonieri li se face o propunere pe care cei doi o cunosc. Dacă unul dintre ei mărturisește și astfel își împovărează partenerul, atunci scapă nepedepsit – celălalt trebuie să ispășească o pedeapsă de cinci ani. Dacă cei doi decid să nu mărturisească, rămân doar dovezi prezumptive care le vor aduce o pedeapsă de doi ani. Dacă amândoi mărturisesc, pe fiecare îl așteaptă o pedeapsă de patru ani. Prizonierii sunt chestionați separat unul de celălalt, astfel încât nici unul dintre ei nu va cunoaște nici înainte și nici după chestionare intenția celuilalt. Această dilemă poate fi numită paradox, deoarece decizia prizonierilor luată individual și conștient (aceea de a mărturisi) și decizia colectivă (aceea de a tăinui) sunt divergente.

Aplicând-o la deciziile internaţionale în ceea ce priveşte supravegherea, dacă o ţară încetează acest spionaj, dar altele nu, cele care continua au un avantaj de putere. Dacă toate o fac, are loc maximizarea binelui în privinţa protecţiei intimităţii. Dacă toate continuă să spioneze, intimitatea e oricum, numai protejată nu, dar măcar nicio ţară nu se află în dezavantaj. Fără a şti cum vor proteja celelalte, fiecare optează să continue supravegherea.

Din păcate, iniţiativa lui Snowden are nevoie de prea mulţi adepţi pentru a funcţiona. Desigur, nu e imposibil să se întâmple acest lucru, dar, la urmă, se reduce la o tautologie aproape ruşinoasă: dacă toată lumea o face, va funcţiona. Dacă nu, nu.

 

 

loading...