Cum îți suni gratuit prietenii din Paris în următoarele zile?

Cum îți suni gratuit prietenii din Paris în următoarele zile?
06:47 16.11.2015

După dezastrul de acum câteva zile de la Paris, companiile din domeniul tehnologic te ajută să-ți contactezi gratuit prietenii din întreaga Franță.

Cum s-a întâmplat și în trecut în cazul unor tragedii care afectează un număr foarte mare de persoane și sunt foarte mediatizate, giganți din industria IT încearcă să-și aducă contribuția pentru a face viața mai ușoară celor afectați de atentatele de la Paris. Pe lângă acțiunile celor de la Facebook, care au fost cele mai evidente, Google, Microsoft și Airbnb și-au adus și ei aportul în această direcție.

În primul rând, este vorba de apeluri telefonice gratuite către numere de fix sau mobil din Franța. Google a fost prima companie care a anunțat un astfel de serviciu temporar prin intermediul Google Hangouts. Astfel, indiferent dacă folosiți o conexiune WiFi sau 3G la internet, atâta timp cât aveți aplicația omonimă instalată, puteți apela gratuit un număr de telefon cu prefix de Franța.

În Statele Unite, operatorii de telefonie precum Verizon, T-Mobile, Sprint, Virgin Mobile și Boost Mobile au anunțat de asemenea că este gratuit în următoarea perioadă să-ți suni prietenii din Franța. Din fericire, Microsoft a făcut un anunț similar pentru Skype. Fără a anunța momentan un termen limită pentru ofertă, gigantul din Redmond a făcut public un comunicat prin care anunță că atât apelurile domestice, între locuitorii Franței, cât și cele internaționale, dinspre alte colțuri ale lumii către Franța, sunt gratuite.

Airbnb a creat un portal online accesibil la această adresă prin care doritorii își pot găsi o cazare gratuită în zona Parisului. Acesta se adresează atât persoanelor afectate de dezastru care nu mai pot părăsi capitala franceză din cauza măsurilor de securitate implementate, cât și celor din afara țării care vor să-și vadă rudele. Nici un comision nu va fi plătit de cei care profită de această ofertă, cu condiția să inițieze check-in-ul până pe 17 noiembrie.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI