Cinci telefoane chinezești de care nu ai auzit, dar pe care ți le vei dori

Cinci telefoane chinezești de care nu ai auzit, dar pe care ți le vei dori

Dacă până de curând toată seria de telefoane chinezești nu era privită cu ochi buni, de ceva vreme încoace, companiile chinezești au demonstrat că nu se pricep doar la clone 1:1 de proastă calitate, ci că știu să facă și terminale cu dotări foarte bune, la prețuri mici.

Unele companii au reușit să iasă din China, lucru care e de apreciat. Deja vorbim despre giganți, precum Lenovo sau Xiaomi, dar și despre jucători destul de mici care au știut să se vândă, cum ar fi OnePlus.

Totuși, asta nu înseamnă că restul jucătorilor nu fac terminale de apreciat, ci doar nu au bugete de marketing suficient de mari încât să poată face valuri (Lenovo, Xiaomi), sau le lipsește creativitatea de a face lucruri marețe cu fonduri mici (OnePlus).

Mai jos am selectat cinci telefoane chinezești cu specificații foarte bune, cu prețuri decente de la unele companii mai puțin cunoscute. Excepția de pe această listă este Lenovo Vibe Shot, dar restul modelelor suntem siguri că vor fi noi pentru tine. Prețurile sunt cuprinse între 328 de dolari (Letv One) și 159 de dolari (Infocus M810T)

Lenovo Vibe Shot

Începem cu cel mai cunoscut model, doar pentru a vă întreține curiozitatea. Lenovo Vibe Shot are dotări foarte bune, fiind construit în jurul unui procesor octa-core Snapdragon 615. Funcționează pe baza unei memorii RAM de 3GB și are o baterie de 2.900 mAh care, teoretic, ar trebui să îi ofere o autonomie mai mare de o zi.

Display-ul are 5 inch și este full HD, dar camerele sunt cele mai importante la acest model. Cea principală are folosește un senzor de 16MP, cu stabilizare optică a imaginii și o lentilă modulară din șase bucăți. Are bliț în trei tonuri, dar și focalizare cu laser. Iar amatorii de selfie nu trebuie să dispere, pentru că Lenovo s-a gândit și la ei. În față există un senzor de 8MP, pentru poza perfectă de Instagram. Telefonul este disponibil aici.

Lenovo

ZTE V5 3

Și ZTE este una dintre companiile mai cunoscute de telefoane chinezești, dar modelul ZTE V5 3 este un phablet despre care e puțin probabil să fi auzit.

În primul rând, are un design metalic extraordinar. E atrăgător și foarte subțire, iar display-ul de 5,5 inch full HD este înconjurat de niște margini subțiri. Sub acesta se găsește procesorul cu opt nuclee Snapdragon 615, dar și 2GB memorie RAM. Combinația ar trebui să ofere performanțe foarte bune, mai ales că vine cu Android 5.1 preinstalat. Spațiul de stocare este de 16GB, dar poate fi extins prin card microSD de până la 128GB. Camerele foto sunt de 13, respectiv 5MP, iar cea principală beneficiază de un bliț dublu, pentru fotografii mai bune în condiții de lumină scăzută. Nu în ultimul rând, are și senzor de amprente și îl puteți cumpăra de aici, la un preț foarte bun.

ZTE

Letv One X600

Letv One X600 este cel mai scump de pe această listă de telefoane chinezești, dar are și niște dotări pe măsură. Ca să fim sinceri, merită menționat că arată ca un HTC One ceva mai minimalist. Are un display de 5,5 inch cu rezoluție full HD, un procesor Mediatek Helios X10, printre cele mai performante, 3GB memorie RAM și 32GB spațiu de stocare. Dispune și el de senzor de amprente și are, la fel ca modelul prezentat mai sus, camere de 13, respectiv 5MP.

Este unul dintre (foarte puținele) smartphone-uri care vin cu o mufă USB Type C. Îl puteți cumpăra de aici.

Letv One

LEAGOO Elite 1

LEAGOO Elite are un preț senzațional pentru ce poate să ofere (cel puțin pe hârtie). Vorbim despre un terminal cu display de 5.0 inch full HD într-un ambalaj simplist, protejat de Gorilla Glass. Telefonul are un procesor cu opt nuclee de la Mediatek și 3GB memorie RAM, dar și 32GB spațiu de stocare. Folosește camere foto Sony pentru a surprinde cele mai frumoase peisaje (16MP), dar și cele mai reușite selfie-uri (13MP). Dispune de senzor de amprente și îl puteți cumpăra de aici.

leagoo

 Infocus M810T

Acest phablet cu display de 5,5 inch full HD este cel mai ieftin smartphone de pe listă, iar asta se datorează hardware-ului de anul trecut. Mai exact vorbim despre un procesor Snapdragon 801 și 2GB RAM, camere de 5, respectiv 13MP și sistem de operare Android 4.4. Sistemul de operare ar fi cel mai problematic aspect al acestui smartphone, dar dacă nu vă deranjează versiunea KitKat a sistemului de operare Android, nu ar trebui să aveți probleme cu el.

Seamănă cu Xperia Z3 și îl puteți cumpăra de aici.

infocus

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI